Centru de consiliere

Este recomandat să le permiteți angajaților dumneavoastră să muncească din străinătate?

Postat de:
Postat în: Servicii destinate întreprinderilor
Data publicării: 04/10/2022

Mass media a tot vorbit pe larg despre preocupările legate de forța de muncă britanică și despre descreșterea rapidă a potențialului de talente al acesteia. Tendințele de angajare reflectate de platforma de angajare Totaljobs arată că peste 4,5 milioane de muncitori din Regatul Unit se gândesc să se mute în străinătate, invocând ca motive pentru a pleca din Regat factori precum costurile tot mai mari de trai și pandemia de COVID-19. Această migrare masivă a reprezentat, la scară generală, o imensă criză în sectorul recrutărilor, firmele văzându-se nevoite să caute soluții mai originale.

Multe locuri de muncă, pur și simplu, nu pot fi ocupate de muncitori aflați în străinătate. Poate că astfel de poziții presupun vizite la fața locului sau întâlniri față în față cu clienții. Însă în cazul pozițiilor pentru care această opțiune poate fi acceptată, angajatorii care recunosc valoarea implementării unei politici pentru muncitorii aflați în străinătate, care să le permită angajaților să-și desfășoare activitatea într-un mod care să le convină, fără îndoială își lărgesc potențialul de talente, deoarece nu mai sunt condiționați să angajeze personal aflat aproape de locația fizică a postului de muncă.

Însă ce trebuie să știți înainte de a decide dacă să-i permiteți angajatului dumneavoastră să muncească din străinătate?

Drepturile legale

Angajații care muncesc în străinătate pot face obiectul prevederilor dreptului muncii local. Acest lucru înseamnă că aspecte precum dreptul la concediu și plată sau rezilierea contractului angajatului trebuie abordate ținând cont de legislația țării în care trăiește angajatul. Trebuie să știți că se poate ca anumite state să ofere angajaților mai multe drepturi decât Regatul Unit. În plus, legile privind imigrația trebuie și ele atent analizate, iar efectuarea unei verificări cu privire la „dreptul de muncă” este logică. Anumite țări oferă vize pentru nomazii digitali, care stabilesc drepturile și obligațiile angajaților și ale angajatorilor.

Firmele angajatoare mai trebuie să fie foarte atente și la implicațiile contractuale care decurg din implementarea acordului prin care angajatul muncește din străinătate. În cazurile în care angajații depun cerere oficială în acest sens în baza unei politici existente cu privire la munca flexibilă, iar cererea este aprobată, aceasta va reprezenta modificarea oficială a termenilor și condițiilor lor de angajare.

Munca de la distanță, ba mai mult decât atât, orice formă de muncă flexibilă, poate fi întreprinsă informal și nu necesită implementarea unor modificări contractuale. Cu toate acestea, este de preferat ca angajatorii să se asigure că angajații înțeleg diferențele și implicațiile ambelor opțiuni.

Contractele de angajare trebuie să specifice și locul implementării contractului. Acest lucru nu este neapărat diferit în cazul angajaților care muncesc din străinătate, însă în cazul angajaților care muncesc permanent din locul în care trăiesc, adresa lor de domiciliu trebuie specificată în contract ca adresă de muncă.

De asemenea, în cazul angajaților care muncesc de la distanță, din afara Regatului Unit, ar putea exista implicații fiscale.

Implicațiile fiscale

Contribuțiile în baza schemelor PAYE (plata impozitelor în funcție de venit) și la asigurările naționale se calculează în funcție de unde desfășoară muncitorul activitatea și de cât timp are acesta de gând să muncească din respectiva locație. Angajații care, în cadrul unei perioade de 12 luni, își petrec cea mai mare parte a timpului în străinătate ar putea să solicite scutirea totală în Regatul Unit de la plata impozitelor pe veniturile înregistrate.

Siguranța online și a datelor

Necesară pentru munca de la distanță în timpul pandemiei, multe firme s-au asigurat deja de siguranța cibernetică proprie. Tehnologia joacă un rol esențial în munca de la distanță. Este imperios necesar ca angajații să nu aibă ocazia de a expune datele firmei la riscuri, prin urmare trebuie implementate sisteme și politici de siguranță, care să prevină acest lucru și care să stabilească cum să fie soluționată o astfel de problemă, în cazul în care apare. 

Întrucât angajații trebuie să poată comunica impecabil de acasă cu locul de muncă, este necesar să existe o conexiune bună între cele două puncte. Imaginați-vă ce ați face dacă angajatul dumneavoastră ar locui într-o țară în care acest aspect nu ar fi posibil sau în care conexiunea ar fi sporadică.

Pe lângă aspectul tehnologic, trebuie luate în calcul și alte echipamente de care angajatul aflat în străinătate ar putea avea nevoie. Aici ar putea fi vorba de punerea la dispoziție de lucruri precum calculatoare cu conectare la internet prin cablu, laptopuri, mobilier de birou sau dispozitive mobile; în ce fel și de unde vor fi acestea achiziționate?

Sănătatea angajatului

Toți angajatorii sunt obligați moral și legal să se asigure de siguranța sau binele angajaților lor, prin urmare trebuie să se asigure de faptul că locul de muncă al acestora, pe durata desfășurării activității de muncă, chiar dacă aceasta se face din străinătate, este sigur. Este o prioritate atât pentru cei care muncesc de la distanță, cât și pentru cei care muncesc de la distanță din Regatul Unit sau care sunt prezenți fizic la birou. Suportul în cazurile de probleme de sănătate mintală cu care aceștia s-ar putea confrunta trebuie să poată fi accesat atât la locul de muncă, cât și acasă, oriunde s-ar afla aceștia în lume.

Formarea și dezvoltarea

Formarea și dezvoltarea sunt o parte esențială a procesului de promovare a îndeplinirii cu succes a funcțiilor angajaților, mai ales dacă aceștia muncesc de la distanță din străinătate.

Managerii direcți au nevoie de îndrumare, informare și instruire pentru a asigura diversitate și incluziune, integrare eficientă și implicarea angajaților în cadrul echipelor formate din membri incompatibili.

Comunicarea și munca în colaborare

Comunicarea și colaborarea de la distanță nu reprezintă un concept nou. Multe firme au fost nevoite să se adapteze la astfel de măsuri. De exemplu, jurnaliștii care se ocupă de un subiect din străinătate trebuie să comunice cu echipele cu care colaborează, aflate acasă. De aceea, nu este imposibil ca angajații să muncească efectiv și eficient departe de echipa din care fac parte.   

Dacă decideți să fiți de acord ca angajatul dumneavoastră să muncească din străinătate, trebuie să analizați următoarele aspecte, pentru a avea o comunicare eficientă la distanță, și sunt valabile atât pentru cei care muncesc în Regatul Unit, cât și pentru cei care muncesc de la distanță, din străinătate. 

  • Stabiliți din start întâlnirile online. Astfel vă asigurați că fiecare dintre angajații participanți are o experiență consecventă. Trebuie să știți că atunci când angajații care muncesc față în față participă la întâlniri în persoană, iar cei care muncesc de acasă participă virtual la acestea, acest lucru poate duce la „diferența de prezență”, prin care angajații trăiesc întâlnirea în moduri diferite. Acest lucru poate submina comunicarea.
  • Echipele trebuie încurajate și sprijinite să-și stabilească propriile metode și principii de comunicare. Poate sau nu să fie vorba de întâlniri periodice față în față sau de convenirea metodelor tehnologice folosite. Acordarea de astfel de libertăți echipelor le permite angajaților individuali să fie mai flexibili cu pogramul propriu, dar oferă și flexibilitate cu privire la locație și reduce timpii întâlnirilor online.

Apelați la avocații IMD Corporate, specializați în dreptul muncii

Membrii echipei noastre IMD Corporate, specializați în dreptul muncii, cunosc provocările cu care se confruntă firmele angajatoare pentru a se asigura că respectă obligațiile prevăzute de dreptul muncii, obligații în continuă transformare, necesare pentru a oglindi noi modalități de desfășurare a muncii și atitudini sociale în permanentă schimbare. Noi oferim o serie vastă de servicii, la care puteți avea acces fie individual, la un preț fix, fie în întregime, înscriindu-vă în programul nostru dedicat protejării angajaților, prin care serviciile noastre devin accesibile tuturor. Pentru mai multe informații, sunați la numărul 0330 159 6497, la care răspunde Marcin Durlak, sau trimiteți-ne un e-mail pe adresa business@imd.co.uk.

Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.

Publicat de:

Marcin Durlak Partener Coordonator

Servicii Destinate Întreprinderilor – IMD Solicitors LLP


Sună acum pentru a discuta cazul tău: 0330 159 6497
Solicitați un apel înapoi Luni - Vineri: 9am -5:30pm

Premii si acreditari