Atunci când un cuplu divorțează, se presupune că împărțirea bunurilor se va face simplu și rapid, fiecare parte primind 50% din orice proprietăți sau fonduri deținute în comun.
In realitate, problema este deseori mai complexă, fiind posibil ca una dintre părți să rămână cu o parte mai mare din orice proprietate, economii, investiții, pensii și valori decât cealaltă, în funcție de foste, actuale și viitoare circumstanțe financiare ale fostului cuplu, alături de natura și valoarea bunurilor comune și personale ale acestora.
Înțelegerea legii divorțului și protejarea bunurilor importante pentru dumneavoastră (fie că este vorba despre o moștenire de familie sau despre o afacere începută în perioada mariajului) pot reprezenta un proces stresant și plin de provocări. Este de maximă importanță, așadar, să apelați la serviciile de reprezentare ale unui avocat specialist, pentru a vă asigura de obținerea unui rezultat favorabil dumneavoastră sau copiilor dumneavoastră.
Există tipuri diferite de bunuri matrimoniale?
Legislația din Anglia și Țara Galilor recunoaște faptul că există două tipuri de bunuri care trebuie luate în considerare în cursul procedurii de divorț: bunuri matrimoniale și bunuri non-matrimoniale.
Pe durata divorțului sau a separării, este important să faceți distincția între aceste tipuri, deoarece aceasta poate face diferența în ceea ce privește aranjamentul dumneavoastră financiar (suma globală sau plata periodică de care beneficiați în momentul pronunțării divorțului.)
Bunuri matrimoniale
Bunurile matrimoniale reprezintă orice bunuri financiare pe care dumneavoastră și/sau soțul/soția le-ați dobândit în timpul căsătoriei (timpul scurs între data căsătoriei și data separării, mai degrabă decât întreaga perioadă a relației.)
Bunurile matrimoniale includ locuința familiei alături de orice planuri de pensie, investiții, economii și posesiuni comune, cum ar fi autovehicule și mobilier achiziționate de fostul cuplu. Nu are importanță cine a efectuat plățile propriu-zise sau cine a acumulat veniturile. Legislația Angliei și Țării Galilor menționează că orice bunuri dobândite în timpul căsătoriei aparțin, de asemenea, soțului sau soției dumneavoastră (care are dreptul la o cotă din acestea, în eventualitatea unui divorț.)
Bunurile matrimoniale pot include, de asemenea, orice proprietate achiziționată înainte de data căsătoriei, dacă a fost cumpărată cu destinația de locuință de familie, sau orice mobilier cumpărat în mod specific pentru o asemenea reședință.
De asemenea, se face referire la bunurile matrimoniale ca „active matrimoniale”, „proprietate matrimonială”, „bunuri de familie” și „proprietate comunitară”.
Bunuri non-matrimoniale
Bunurile non-matrimoniale sunt bunuri financiare dobândite înainte de data căsătoriei (fie ca persoană celibatară fie în timpul coabitării) sau după separare.
Ca și în cazul planurilor de pensii, investițiilor, economiilor și posesiunilor de mare valoare, bunurile non-matrimoniale pot include moșteniri, afaceri de familie și proprietăți achiziționate în numele propriu, mai degrabă decât împreună cu soțul/soția.
Aceste bunuri trebuie să nu fi fost amestecate în timpul căsniciei – de exemplu, o proprietate pe care ați deținut-o ca celibatar să fi fost transferată în proprietate comună după ce ați devenit soț și soție.
De asemenea, se mai face referire la bunurile non-matrimoniale ca „proprietate non-maritală” și „proprietate extra maritală”.
Ce se întâmplă cu bunurile matrimoniale în momentul divorțului cuplului?
Atunci când cuplul divorțează, partenerii trebuie să cadă de acord asupra unui aranjament financiar care să fie echitabil și rezonabil pentru ambele părți. Ca parte a acestui proces, vor exista , normal, dispute cu privire la împărțirea lucrurilor.
Bunurile matrimoniale vor fi divizate, prin natura lor, între soți pe parcursul procedurii de divorț – indiferent cine a câștigat sau a pus la dispoziție banii pentru dobândirea acestora. Totuși, aceasta nu înseamnă că divizarea se va face automat în mod egal. Instanța va lua o hotărâre privind alocarea fondurilor pe baza situației financiare actuale și a celei viitoare probabile a fiecărei părți.
Ce se întâmplă cu bunurile non-matrimoniale atunci când cuplul divorțează?
Situația bunurilor non-matrimoniale se poate dovedi mai complexă decât cea a bunurilor matrimoniale, care sunt automat incluse în aranjamentul dumneavoastră financiar.
Primul pas în procedura de divorț va fi, de regulă, o declarare completă și onestă a situației financiare care să permită identificarea bunurilor cuplului, atât cele matrimoniale cât și cele non-matrimonial.
Pasul următor va fi aprecierea dacă divizarea bunurilor matrimoniale (în regim comun) va acoperi nevoile și obligațiile soțului/soției în momentul divorțului. Dacă nu, este posibil ca unele dintre bunurile dumneavoastră non-matrimoniale să fie incluse, de asemenea, în aranjamentul financiar, astfel ca ambele părți să poată subzista din acel moment înainte.
Dacă unul dintre soți este, de exemplu, în incapacitatea de a-și găsi un domiciliu adecvat după divorț prin utilizarea exclusiv a resurselor care îi revin din bunurile matrimoniale, i se poate aloca o sumă din proprietatea non-matrimonial, care să facă posibilă asigurarea unei locuințe corespunzătoare.
Este foarte improbabil ca bunurile non-matrimoniale să fie divizate în mod egal între părți. Mai degrabă, partea mai vulnerabilă din punct de vedere financiar va primi o porțiune din acestea, în funcție de necesitate.
Ce anume ia instanța în considerare atunci când decide împărțirea bunurilor matrimoniale și a bunurilor non-matrimoniale?
Instanța va avea în vedere un număr de factori diferiți, atunci când hotărăște modul împărțirii bunurilor matrimoniale și non-matrimoniale între părți.
Acestea includ:
1) Venitul, capacitatea de câștig, proprietăți, investiții şi economii pe care fiecare parte le are sau le va avea în viitorul apropiat.
2) Nevoile financiare, obligații şi responsabilități pe care fiecare parte le are sau le va avea în viitorul apropiat.
3) Standardul de viaţă pe care familia obișnuia să îl aibă înainte de destrămarea căsniciei.
4) Durata căsniciei şi vârsta fiecărei părţi.
5) Orice dizabilitate fizică sau mentală a fiecărei părți.
6) Contribuţia fiecărei părţi, din trecut sau pe care o va avea în viitor la bunăstarea familiei, inclusiv grija față de casă şi de copii.
7) Comportamentul fiecărei părţi, dacă acesta afectează procedurile în orice fel.
Instanţa va avea în vedere toţi aceşti factori şi, în mod echilibrat, va decide cel mai corect mod de împărţire a bunurilor matrimoniale, date fiind circumstanţele celor implicaţi.
Cum pot face ca bunurile non-matrimoniale să fie excluse din aranjamentul financiar?
Este posibil să cereți ca bunurile non-matrimoniale să fie excluse din aranjamentul financiar, dar instanța poate refuza această solicitare, dacă bunul a fost cumva folosit în timpul căsniciei – de exemplu, dacă ați finanțat cumpărarea locuinței familiei dintr-o moștenire personală.
Divorțurile sunt examinate de instanță de la caz la caz, ținând cont de circumstanțele individuale ale ambelor părți implicate.
Ce anume îmi asigură șansa optimă de a-mi proteja bunurile non-matrimoniale dacă divorțez?
Măsura în care bunurile non-matrimoniale pot fi utilizate într-un aranjamentul financiar reprezintă o problemă dificilă și adesea complexă, care necesită considerarea atentă de către instanță.
Unul dintre specialiștii în dreptul familiei ai echipei IMD vă poate consilia și ghida în problematica complexă a împărțirii bunurilor matrimoniale și bunurilor non-matrimoniale și vă va apăra interesele privind soluționarea echitabilă, care să reflecte contribuția dumneavoastră la căsnicie – în termeni de timp și finanțe.
Un contract prenupțial poate proteja proprietatea non-matrimonială?
Un contract prenupțial (întocmit înainte de contractarea căsătoriei) și un contract postnupțial (încheiat în cursul căsniciei) reprezintă ambele moduri pentru potențiala securizare a bunurilor matrimoniale, în cazul destrămării relației.
Deși acest tip de contract nu este obligatoriu, din punct de vedere strict legal, în Anglia și Țara Galilor, Curtea Supremă a decis, în 2010, că aceste contracte prenupțiale trebuie să beneficieze de ponderea cuvenită din partea instanței, cu condiția realizării corecte a pașilor și părțile implicate să apeleze la consultanță juridică specializată independentă.
Așadar, este probabil ca un contract pre- sau postnupțial să fie luat serios în considerare în instanță și să ofere protecție soțului/soției care dorește securizarea bunurilor non-matrimoniale precum proprietatea, moștenirea de familie sau daruri dobândite anterior căsătoriei.
Procedura de divorț, inclusiv împărțirea bunurilor matrimoniale, poate fi o problemă complexă, generatoare de confuzie și disconfort pentru toți cei implicați.
Contactați-ne Echipa Românească de Avocați în Londra și Manchester
Avocații noștri specializați în divorțuri sunt gata să vă ajute. Pentru a stabili data unei consultații pentru divorț, contactați avocații noștri la numărul de telefon 0330 159 6497 sau lăsați-ne un mesaj pentru a vă contacta noi.
Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.
F v F - Am reprezentat un soț german într-un caz complex centrat pe despăgubiri pecuniare. Acesta a decis să apeleze la IMD Solicitors după ce și-a pierdut încrederea în avocații săi anteriori și a pierdut speranța că va putea obține despăgubiri substanțiale în urma procedurii judiciare. Activele din acest dosar se aflau în Marea Britanie (inclusiv o companie cu o valoare de aproximativ 15 milioane de lire sterline), Gibraltar, Spania, Dubai și Polonia. Valoarea totală a activelor a fost de aproximativ 25 de milioane de lire sterline. Accesul soțului la bunurile matrimoniale a fost tăiat, acesta pierzând controlul asupra companiei înființate inițial de familia sa. Dosarul a presupus apelul la mai mulți experți din diverse domenii (evaluări de întreprinderi, rapoarte privind impozitul pe câștigurile de capital, probleme legate de executarea hotărârilor judecătorești în jurisdicții străine) și soluționarea diferitelor cereri, inclusiv a cererilor de înghețare a activelor, de oprire a dispunerii de active, de conexare a cauzelor și a problemelor de conduită. Cazul s-a încheiat cu o împărțire egală a bunurilor, iar rezultatul a depășit așteptările clientului
L v L - Serviciile noastre au fost contractate într-o cauză complexă, cu un element de extraneitate, referitoare la minori de către o mamă căreia i s-a cerut, în temeiul ordinelor emise de instanțe din Marea Britanie, să-și aducă copilul înapoi în Marea Britanie. Mama a călătorit cu copilul în Polonia și, în urma respingerii cererii de prelungire a șederii sale acolo în august 2017, a decis să nu se întoarcă în Marea Britanie, deoarece copilul a mărturisit că a suferit abuzuri sexuale din partea bunicului și a tatălui. În septembrie 2018, instanța poloneză a respins cererea de înapoiere a minorului formulată de tată în baza Convenției de la Haga, în temeiul articolului 13 litera (b), decizie pe care tatăl a atacat-o printr-un recurs. În martie 2019, tatăl a solicitat Înaltei Curți din Marea Britanie să emită o hotărâre pentru înapoierea minorului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatele (6)-(8) din Regulamentul Bruxelles IIA. Fără a lua în considerare cererea respinsă depusă de tată în temeiul Convenției de la Haga în Polonia, instanța din Marea Britanie a dispus înapoierea minorului. Articolul 11 nu permite instanței din țara din care se înapoiază minorul prea multă libertate de acțiune. Mama a apelat la IMD Solicitors pentru a depune o cerere de anulare a ordinelor instanței britanice de înapoiere a minorului. Datorită eforturilor noastre, cererea a fost aprobată. Din cunoștințele noastre, nu multe cereri de înapoiere a minorului au avut succes în Marea Britanie în temeiul articolului 11 și, în consecință, nu au fost depuse cereri de anulare a unor astfel de hotărâri (așa cum am făcut noi). În prezent, așteptăm decizia privind o altă cerere de transfer de competență către instanțele poloneze, unde locuiesc mama și copilul.
G v P - Reprezentăm o mamă de naționalitate spaniolă, ajutând-o cu depunerea unei cereri urgente pentru o Decizie privind custodia și vizitarea copilului și o Decizie specială, depuse pentru a solicita relocarea copilului în Spania, după înapoierea copilului în Marea Britanie, ca urmare a faptului că mama a pierdut procedura în baza Convenției de la Haga în Spania. Mama a solicitat emiterea unei decizii de relocare a copilului înapoi în Spania și a unei decizii provizorii privind custodia și vizitarea copilului pentru a asigura contactul cu copilul până la pronunțarea hotărârii definitive. Am argumentat cu succes că, indiferent de înapoierea copilului în Marea Britanie în temeiul Convenției de la Haga, mamei ar trebui să i se permită vizite nesupravegheate cu copilul peste noapte. Ne-am bucurat că am reușit să asigurăm contactul mamei cu copilul de Crăciun, iar mama a declarat că a fost cel mai frumos cadou de Crăciun pe care și l-ar fi putut dori. Cererea de relocare este încă pe rol.
S v V - În prezent, reprezentăm tatăl în cadrul unei proceduri privind custodia și vizitarea copilului inițiată de mamă în legătură cu modificarea unei hotărâri judecătorești emise în Marea Britanie și pronunțate în urma mai multor proceduri internaționale. Tatăl este un cetățean italian care a locuit în Franța în ultimii 20 de ani, iar mama este cetățean lituanian. Copilul are acum 11 ani, iar procedurile privind minorul au fost pe rol în diferite jurisdicții în cea mai mare parte a vieții acestuia. Procedura de divorț contestată, inclusiv procedura referitoare la custodia și vizitarea copilului, a avut loc la Monaco. Instanța și autoritățile franceze au fost, de asemenea, implicate și diverse proceduri au fost pe rol între părți începând cu 2013 în Franța și Monaco. Divorțul părților a fost pronunțat la Monaco. În decembrie 2020, mama a depus o cerere de relocare în Anglia cu copilul, relocarea având loc în iunie 2021. Ca urmare a relocării, mama a depus o cerere de emitere a unei decizii privind custodia și vizitarea copilului, pentru a înregistra hotărârea judecătorească din Monaco și pentru a o modifica în ceea ce privește contactul dintre tată și copil. Din cauza acuzațiilor reciproce lansate de părți și a elementului de extraneitate, în acest caz au fost implicate diverse autorități și instanțe. În prezent, procedurile din Anglia se află în stadii incipiente, dar instanța a desemnat un tutore. În acest moment, se așteaptă rezultatul investigațiilor autorităților locale, iar cererea de relocare înapoi în Monaco urmează să fie analizată de către tată.
P v P - Am reprezentat un soț pârât într-o procedură referitoare la despăgubiri pecuniare din Marea Britanie. Părțile aveau diverse active în Marea Britanie și în România, care constau în principal într-un portofoliu de proprietăți, dar soția a semnalat problemele de conduită din cauza unei companii deținute de soț și asupra căreia pierduse controlul și a acuzațiilor sale de delapidare a activelor. Valoarea activelor, cu excepția companiei, era de aproximativ 3 milioane de lire sterline.
K v K - Reprezentăm o soție poloneză în cadrul unei proceduri referitoare la despăgubiri pecuniare. Complexitatea cauzei provine în principal dintr-o dispută între părți cu privire la un teren din Polonia, a cărui valoare a fost inițial contestată, dar care a fost ulterior evaluată de un expert comun la aproximativ o jumătate de milion de lire sterline. Valoarea totală a activelor în acest caz este estimată la peste un milion de lire sterline. Terenul din Polonia face obiectul unui contract cu o terță parte și este închiriat ca fermă fotovoltaică. Divizarea terenului pentru a obține o împărțire egală a activelor este complexă din cauza contractului în vigoare și a planurilor de utilizare viitoare a terenului. Deși, în prezent, părțile așteaptă o audiere finală, reprezentanții legali ai ambelor părți depun eforturi pentru a soluționa litigiul apelând la o soluție alternativă.
R v O - Ne-am oferit serviciile pro bono și am colaborat cu o firmă de avocatură din Polonia pentru a ne asigura că o mamă din Costa Rica își recapătă dreptul de vizită pentru copilul ei. Singurul copil al mamei a fost răpit din Marea Britanie în 2014. Mama a avut câștig de cauză în cazul răpirii, iar tribunalele familiale din Marea Britanie au dispus înapoierea copilului. Hotărârile au fost recunoscute în Polonia, însă, din păcate, din cauza diverselor probleme legate de statutul de imigrant al mamei și a întârzierilor instanțelor din Polonia, hotărârile nu au fost executate. Mama se confrunta cu expulzarea din Marea Britanie și cu perspectiva de a nu-și mai vedea niciodată copilul. Am corespondat cu diverse instanțe din Polonia care se ocupă de dosare de răpiri internaționale și am decis că trebuie depusă o cerere de contact, în loc de inițierea unor noi proceduri pentru executarea hotărârilor judecătorești emise anterior, deoarece mama nu și-a văzut copilul de aproximativ 7 ani. În același timp, am rezolvat problema șederii mamei în Marea Britanie, depunând o cerere de prelungire a șederii sale în afara normelor de imigrare, cerere care a fost și aprobată. În prezent, primim în mod regulat fotografii săptămânale de la mamă cu fiica ei, deoarece acestea se bucură de contact față în față. Am ajutat la obținerea unui ordin emis de instanțele poloneze care dispunea ca mama să-și vadă copilul în mod regulat în persoană, deși, atunci când ne-a contactat, aceasta se confrunta cu perspectiva de a nu-și mai vedea niciodată copilul și de a fi deportată în Costa Rica.
ai o problemă juridică
pe care trebuie să o
rezolvi?
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website.
By clicking "Accept", you'll be letting us use cookies to improve your website experience.Accept
0330 159 6497
Luni - Vineri: 9am -5:30pm
Vorbește cu noi astăzi 
CONTACTATI-NE AZI