Skip to content

Centrul de consultanță

Modificări ale legislației privind divorțurile: Legea din 2020 privind divorțul, dizolvarea căsătoriei și despărțirea partenerilor

Postat de:
Data publicării: 8/09/2025
Modificări ale legislației privind divorțurile: Legea din 2020 privind divorțul, dizolvarea căsătoriei și despărțirea partenerilor

Contactați astăzi un membru al echipei noastre internaționale de avocați specializați în dreptul familiei, apelând numărul de telefon 0330 159 6497.

Legea din 2020 privind divorțul, dizolvarea căsătoriei și despărțirea partenerilor a adus modificări importante în procesele de divorț din Anglia și Țara Galilor, reformele aferente intrând în vigoare în aprilie 2022. Modificările au fost menite să simplifice procedura de divorț, să înlăture eventualele conflicte inutile și să facă procesul în sine mai accesibil pentru cupluri, în special pentru cele care vor să se despartă amiabil. Studiul de caz prezent explică modificările cheie introduse de Lege, inclusiv eliminarea cererilor de divorț din culpa părților, posibilitatea depunerii cererilor în comun și noua terminologie adoptată de instanțe.

Introducere în caz

Legea din 2020 privind divorțul, dizolvarea căsătoriei și despărțirea partenerilor a modificat semnificativ legislația privind divorțul în Anglia și Țara Galilor. Înainte de această nouă legislație, cererile de divorț aveau ca motivații chestiuni legate de culpa părților, care adesea accentuau tensiunile dintre părți. Reclamanții trebuiau să aducă o motivație pentru intentarea divorțului, printre care se puteau număra adulterul, un comportament dificil sau despărțirea pe perioade determinate (doi sau cinci ani). Prin noua lege, se reduce semnificativ presiunea emoțională și legală pe care o resimt cuplurile care divorțează și se facilitează un proces mult mai ușor și mai puțin controversat.

Modificări cheie ale legislației privind divorțurile

1. Eliminarea cererilor de divorț din culpa părților

Una dintre cele mai importante modificări legale în baza noii legislații privind divorțurile este eliminarea obligației reclamanților de a dovezi culpa celeilalte părți sau de a veni cu o motivație pentru divorț. Înainte, persoanele care intentau divorț trebuiau să explice de ce s-a destrămat căsnicia, oferind una dintre motivațiile consacrate, precum adulterul sau un comportament problematic. Motivațiile aduse adesea nășteau conflicte între părți, în special în cazurile în care unul dintre soți era învinuit de destrămarea relației.

În baza noilor reglementări, există un singur motiv de divorț: destrămarea iremediabilă a căsniciei. Astfel se elimină obligativitatea părților de a justifica decizia de divorț, eficientizând procesul și reducând presiunea emoțională la care sunt supuși reclamanții. Acum atenția se îndreaptă în totalitate asupra faptului că s-a încheiat căsnicia, astfel procedurile devenind mai puțin conflictuale.

2. Introducerea cererilor depuse în comun

O altă modificare cheie adusă de Legea din 2020 privind divorțul, dizolvarea căsătoriei și despărțirea partenerilor este introducerea cererilor de divorț depuse în comun. În baza măsurilor precedente, procesul de divorț trebuia inițiat de una dintre părți, lucru care adesea aducea cele două părți în poziții conflictuale. În baza noii legislații, ambii soți pot depune împreună cerere de divorț, astfel procesul căpătând un aspect mai cooperant. Acest aspect folosește în mod deosebit cuplurilor care au ajuns amiabil la decizia de a se despărți și doresc să minimizeze conflictul pe durata procesului de divorț.

Opțiunea cererilor depuse împreună le permite ambelor părți să fie considerate reclamanți, ceea ce garantează o participare egală la proceduri. Această modificare le oferă cuplurilor șansa de a-și rezolva diferențele într-o manieră mai cooperantă, lucru ce poate fi în mod deosebit important în cazurile în care sunt implicați minori sau chestiuni financiare.

3. Un proces simplificat și un conflict redus

Eliminarea culpei în procedurile de divorț reduce posibilitatea conflictelor, care înainte puteau să apară în urma acuzațiilor de adulter sau de comportament dificil. Absența motivațiilor pornite din culpă înseamnă că nu se mai pune accentul pe cine este de vină pentru destrămarea căsătoriei, ci pe recunoașterea de către ambele părți că relația s-a încheiat iremediabil.

Această schimbare de abordare este în mod deosebit utilă cuplurilor care se află poate deja într-o stare emoțională vulnerabilă și care vor să-și vadă mai departe de viață, fără alte presiuni suplimentare. Făcând procesul de divorț mai puțin ostil, noile măsuri legislative ajută părțile să ajungă la o înțelegere, fără să mai fie nevoie de dispute prelungite și antagonism.

4. Modificările aduse hotărârilor de divorț

Pe lângă modificările aduse procesului de divorț în sine, a suferit schimbări și terminologia folosită în hotărârile de divorț. Conform legislației anterioare, hotărârile de divorț erau denumite „Decree Nisi” („Hotărâre provizorie”) și „Decree Absolute” („Hotărâre judecătorească de rămânere definitivă a divorțului”). Acum, acești termeni au fost înlocuiți cu „Conditional Order” ( „Hotărâre de divorț”) și respectiv „Final Order of Divorce” („Hotărâre definitivă de divorț”).

Acum Hotărârea provizorie este înlocuită de Hotărârea de divorț și înseamnă că instanța este de acord ca divorțul să meargă mai departe. Este prima etapă a procesului de terminare legală a căsătoriei. Hotărârea definitivă de divorț este echivalenta Hotărârii judecătorești de rămânere definitivă a divorțului și marchează dizolvarea oficială a căsătoriei. Acești noi termeni aliniază procesul legal la o abordare mai neutră, reflectând motivația alta decât din culpă a procedurilor.

5. Un singur avocat pentru ambele părți în divorțurile amiabile

O altă schimbare semnificativă în peisajul legal este disponibilitatea unui singur avocat în divorțurile amiabile. În trecut, fiecare dintre părțile la divorț trebuia să aibă, de obicei, reprezentare legală separată.

Un astfel de serviciu este benefic în mod deosebit cuplurilor care-și doresc cel mai mult să ajungă la o înțelegere corectă și echitabilă, fără litigii controversate. Recurgând la serviciile unui singur avocat, ambele părți pot scuti cheltuielile legale, pot accelera procesul de divorț și pot favoriza un raport cu o mai multă cooperare după divorț, lucru care este cu atât mai important în cazurile în care sunt implicați minori.

Aspecte practice și considerente juridice

Modificările introduse de Legea din 2020 privind divorțul, dizolvarea căsătoriei și despărțirea partenerilor reflectă o abordare mai modernă a dreptului familiei și pun simplitatea și cooperarea înaintea conflictului și culpei. Deși aceste reforme au simplificat, fără îndoială, procesul de divorț, este important de menționat că nu toate divorțurile sunt amiabile și că vor exista în continuare cazuri în care apar litigii, în special în ceea ce privește acordurile financiare sau măsurile privind custodia minorilor.

Pentru clienții care doresc să divorțeze, este esențial să solicite consultanță juridică de specialitate pentru a-și înțelege drepturile și obligațiile. Chiar și în noul cadru legal, aspecte precum împărțirea bunurilor, pensia alimentară pentru soț/ soție și măsurile cu privire la minori pot fi în continuare controversate. De asemenea, este important să înțelegem că, deși este posibil ca procesul de divorț în sine să fie mai simplu, rămâne complexitatea financiară și emoțională a dizolvării unei căsnicii.

Concluzie

Pentru clienții care doresc să divorțeze, este esențial să solicite consultanță juridică de specialitate pentru a-și înțelege drepturile și obligațiile. Chiar și în noul cadru legal, aspecte precum împărțirea bunurilor, pensia alimentară pentru soț/ soție și măsurile cu privire la minori pot fi în continuare controversate. De asemenea, este important să înțelegem că, deși este posibil ca procesul de divorț în sine să fie mai simplu, rămâne complexitatea financiară și emoțională a dizolvării unei căsnicii. La IMD Solicitors LLP, oferim sprijin deplin clienților cu privire la noile legi privind divorțul, indiferent că solicită un divorț în condiții de cooperare sau asistență în chestiuni litigioase.

Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.

Pentru a afla mai multe despre serviciile noastre, vizitați secțiunea Divorțul de pe site-ul nostru.

Sunați-ne acum pentru a discuta cazul dumneavoastră 03301596497 sau trimiteți-ne un e-mail la info@imd.co.uk.

Vezi toate articolele

Premii si acreditari

IMD în media