Advice Centre
Covid 19 și consecințele
În ultimele câteva săptămâni, pare că am trăit într-un vis urât, dar atunci când situația se calmează, avem vreme să ne limpezim și să reflectăm.
Se va reflecta asupra strategiei și deciziilor guvernamentale în efortul de a face față acestei pandemii. Vor exista numeroase întrebări referitor la siguranța pacienților, siguranța personalului NHS și a celor din sanatorii. Vor exista pacienți al căror tratament important anti-cancer a fost suspendat din cauza carantinei, care pot suferi efecte adverse, în sensul deteriorării stării lor și oare reprezintă aceasta o neglijență medicală atunci când profesioniștii din domeniul sănătății lucrau sub presiuni imense și cu resurse limitate?
Personalul din sectorul medical și NHS poate resimți o compromitere a sănătății și bunăstării sale în timpul apogeului pandemiei din cauza EPP inadecvat sau a lipsei de susținere, constituie acestea potențiale revendicări în raport cu angajatorii? Numeroase aspecte relevante și asociate vor ieși la iveală odată ce lumea are răgaz să reflecteze, cu toate acestea, lucrul cel mai important este să existe comunicare. Există mai multe întrebări decât răspunsuri.
Pacienții pot folosi oricând procesul de plângere NHS pentru a-și exprima preocupările către cei responsabili pentru îngrijirea lor, acordându-le o șansă la replică înaintea apelului la litigiu. https://www.nhs.uk/using-the-nhs/about-the-nhs/how-to-complain-to-the-nhs/
Realitatea este că ne aflăm pe teren necunoscut, nu avem toate răspunsurile, dar este momentul ca toate părțile să dea dovadă de onestitate și transparență. Sperăm că vom învăța cu toții și că siguranța pacienților și a personalului din sectorul asistenței medicale și sociale va fi îmbunătățită. Pentru pacienții care au nevoie de sprijin, AvMa, societatea privind siguranța pacienților și justiția în cazul accidentelor medicale oferă indicații utile, accesați https://www.avma.org.uk/help-advice/covid-19/. Le stăm la dispoziție cu plăcere celor care doresc o discuție informală. Chiar dacă nu îi vom putea ajuta, este posibil să le putem oferi unele indicații.
Contact
Ați suferit o vătămare în urma unei greșeli de natură medicală care nu a fost cauzată de dumneavoastră? vă invităm să ne contactați: 0330 159 6497 sau prin e-mail info@imd.co.uk.