Skip to content

Advice Centre

Contracte comerciale în momentul crizei coronavirus

Posted by:
Date published: 20/04/2020

Știm astăzi că izbucnirea crizei COVID-19 are un impact vast asupra comerțului și serviciilor interne și internaționale. În doar cinci luni de la primul caz raportat în Wuhan, China, în decembrie 2019 am putut observa răspândirea rapidă a bolii pe întreg mapamondul. Guvernele au decis să ia măsuri de urgență pentru a opri propagarea virusului, prin limitarea sau interzicerea călătoriilor în afara propriilor țări, cerând cetățenilor să rămână acasă, cu excepția cazului în care este absolut necesar să părăsească domiciliul sau cerând companiilor să permită angajaților să lucreze de acasă, în cazul în care li se mai permite să își desfășoare activitatea.

Era previzibil că astfel de măsuri, destul de asemănătoare ca rezultat, implementate în întreaga lume, vor provoca perturbări operaționale inevitabile, întreruperi în lanțurile de aprovizionare, vor determina funcționarea întreprinderilor cu personal redus sau le vor închide temporar.

Problema pe care dorim să o abordăm în acest articol este ce se poate întâmpla cu contractele comerciale reglementate de legislația engleză și galeză, dacă îndeplinirea obligațiilor contractuale nu mai este posibilă, în circumstanțele date.

Există trei mijloace legale disponibile, pe care am dori să le discutăm succint și să prezentăm scenarii și soluții posibile legate de fiecare dintre ele. Prin urmare, vom dori să ne concentrăm asupra următoarelor:

  • Forța majoră;
  • Imposibilitatea îndeplinirii contractului (frustrarea scopului contractului);
  • Intervenția ilegalității.

Forță majoră – remedierea contractuală, atunci când executarea nu este posibilă.   

Forța majoră este o clauză adoptată de părțile contractante, care le oferă posibilitatea de a nu-și îndeplini obligațiile contractuale, atunci când acest lucru devine imposibil din cauza apariției unui anumit eveniment definit. Condițiile preliminare depind de termenii, limba și formularea utilizată în clauză. Ca atare, efectul va fi cel stipulat de părțile contractante.

Clauza ar trebui să furnizeze o listă a evenimentelor definite care constituie un eveniment de forță majoră. Dacă apare un astfel de eveniment, un prim pas va fi stabilirea dacă apariția justifică neexecutarea. Evenimentul poate fi, de exemplu, o acțiune industrială, război, revolte, inundații, incendii, acte ale oricărui organism guvernamental, terorism sau epidemii.

Principiul libertății contractelor poate fi, totuși, o sabie cu două tăișuri dacă evenimentul nu este definit sau enumerat în mod expres, acesta nu poate constitui forță majoră, deoarece dispoziția este pur contractuală. Unele contracte, în special cele reglementate de legile SUA (care nu fac obiectul prezentului articol), adoptă așa-numita „clauză generală” care ar putea permite ca nu numai evenimentele definite în mod expres, ci și evenimente similare să justifice neexecutarea.

Având în vedere acest lucru, partea care dorește să invoce clauza trebuie să stabilească, mai întâi, dacă clauza de forță majoră există în contract. Deși denumirea sau titlul acesteia pot varia, deoarece conținutul, nu titlul, este ceea ce trebuie să avem în vedere.

Apoi, partea trebuie să analizeze dacă evenimentul care a avut loc se încadrează în definiția contractuală a forței majore prevăzută în contract. Mai mult, trebuie să stabilească dacă apariția acelui eveniment a avut un impact asupra îndeplinirii obligației de către parte și dacă a fost în afara posibilității de controlul a acelei părți.

Totuși, acest lucru nu este suficient, deoarece partea trebuie să depună toate eforturile rezonabile pentru a evita sau, cel puțin, pentru a atenua efectul acelui eveniment survenit sau consecințele sale. În final, dacă toate aspectele sunt abordate în mod pozitiv, compania trebuie să verifice dacă cealaltă parte a fost notificată în mod corespunzător și valabil despre ceea ce s-a întâmplat.

După cum s-a menționat anterior, efectul clauzei de forță majoră va depinde de termenii clauzei respective, cu toate acestea scenariile posibile sunt după cum urmează: se poate suspenda executarea, se poate exonera de răspundere pentru neexecutare, dar se poate și rezilia contractul, sau se poate solicita renegocierea condițiilor de către părți.

Este important să rețineți că răspunsul la întrebarea dacă situația coronavirus constituie un eveniment de forță majoră se află în contract. În cazul în care clauza enumeră „epidemie” sau „pandemie” ca eveniment survenit, aceasta poate avea efect, totuși ar trebui să verificăm dacă a făcut imposibilă îndeplinirea obligației, dacă acest lucru era previzibil în momentul în care părțile au încheiat contractul și, de asemenea, dacă partea a atenuat sau ar putea în mod rezonabil să evite sau să atenueze efectul acelui eveniment. Nu numai cerințele de fond, ci și cele de formă ar trebui să fie îndeplinite, deci, de exemplu, notificarea adecvată a celeilalte părți contractuale.

La acest punct mai trebuie făcută încă o observație, deoarece unele dintre clauze pot impune ca evenimentul să fie nu doar în afara posibilității de control (rezonabil) de către părți, ci trebuie să fie „imprevizibil” (circumstanță imprevizibilă) atunci când părțile au încheiat contractul. Prin urmare, se poate pune întrebarea, în ceea ce privește contractele încheiate după luna decembrie 2019, dacă impactul coronavirus putea fi prevăzut în mod rezonabil. Poate fi necesar, de asemenea, să se facă apel la momentul în care pandemia COVID-19 a debutat în Marea Britanie, pentru a se invoca clauza de forță majoră.

Frustrarea scopului contractului

Statutul de remediu contractual al forței majore și teoria impreviziunii (frustrarea scopului) în dreptul comun reprezintă două sensuri diferite din punct de vedere juridic, aceasta din urmă subliniind efectul evenimentului asupra îndeplinirii. Dacă executarea contractului a devenit imposibilă din cauza unor evenimente aflate în afara controlului părților, contractul poate fi frustrat de subiectul său. Legea nu impune adoptarea unei clauze specifice în contract, așa cum s-a pus problema în cazul forței majore.

Frustrarea apare atunci când (1) fără să se pună problema nerespectării de către oricare dintre părți, îndeplinirea obligației convenite este imposibilă, (2) scopul convenit de comun acord al contractului a devenit imposibil și (3) în cazul unei modificări semnificative a unei stări de lucruri convenite de comun acord.

Poate fi cazul în care, din cauza circumstanțelor, executarea contractului nu mai este legitimă, atunci când legea se schimbă între momentul încheierii și cel al executării, sau când subiectul acestuia este invalidat, de exemplu, atunci când evenimentul așteptat este anulat.

Dacă instanța trebuie să hotărască dacă este vorba despre frustrarea subiectului contractului, va lua în considerare diferiți factori, cum ar fi termenii contractului, cunoștințele, așteptările sau ipotezele părților contractante în momentul încheierii contractului, sau natura evenimentului survenit.

Consecința frustrării este reprezentată de invalidarea contractului.

Intervenția ilegalității

Intervenția ilegalității este considerată, uneori, drept un tip de frustrare de subiect, în situația în care contractul guvernat de legea engleză este invalidat, dacă executarea sa devine ilegală în temeiul legii engleze.

Îndeplinirea ca atare nu poate fi, pur și simplu, mai puțin convenabilă sau mai dificilă, trebuie să fie ilegală. Această distincție clară sugerează că, probabil, nu va fi un remediu aplicat pe scară largă pentru contractele afectate de criza coronavirus, atunci când contractul este guvernat de legislația engleză și galeză și este executat în Anglia sau Țara Galilor.

Cu toate acestea, poate exista situația în care un contract reglementat de legislația engleză este executat într-o altă țară, de exemplu în Italia, unde executarea poate fi supusă legislației țării respective. Ca efect, executarea nu mai poate fi posibilă din cauza legislației în vigoare din cauza crizei coronavirus. Există o normă de drept comun care stipulează că un contract nu va fi implementat, chiar dacă este legal în conformitate cu legislația aplicabilă, atunci când implementarea este interzisă în locul executării (Ralli Bros v Compania Naviera Sota y Anzar [1920] 2 KB 287). Norma este controversată și nu este adoptată pe scară largă și poate fi necesară examinarea speței individuale, pentru a stabili dacă aceasta se aplică contractului dumneavoastră.

Indiferent dacă contractul conține clauza de forță majoră, respectă cerințele privind frustrarea sau doctrina intervenției ilegalității, eliberarea părții de obligație nu este niciodată automată. Întotdeauna există o rațiune economică, dincolo de acordul comercial, și se poate anticipa că partea afectată va dori să conteste neexecutarea.

Dacă aveți nevoie de asistență sau informații suplimentare, vă rugăm să contactați unul dintre avocații din echipa noastră business la numărul 0330 159 6497 sau pe email, la adresa business@imd.co.uk


Experţii Noştri – Servicii Destinate întreprinderilor

Ana Marian
Ana Marian
Avocat Stagiar

Citiți ceea ce spun clienții nostri despre noi aici
★★★★★ 

Acest articol este are doar un scop informativ general, și nu constituie consultanță juridică sau profesională. Rețineți că este posibil ca prevederile legii să se fi modificat de la data publicării acestui articol.

Publicat de:

Marcin Durlak Partener Coordonator

Servicii Destinate Întreprinderilor – IMD Solicitors LLP

View all articles

Premii si acreditari

IMD în media