Skip to content

Advice Centre

Cine este avocatul tău?

Posted by:
Categories: Familie și copii
Date published: 1/07/2019

Nume: Melissa Cunningham

Titlu: Asociat senior & Coordonator al departamentului de dreptul familiei

Specializare: Aspecte privitoare la dreptul familiei şi al copilului precum divorţ, separaţie, menţinerea legăturii cu copiii, acorduri financiare.

Ce te-a determinat să alegi această profesie legală?

Pasiunea pentru spiritul justiţiei. Dintotdeauna am avut o înclinaţie către această mentalitate, indiferent dacă problema mă viza în mod direct sau nu. În ceea ce priveşte dreptul familiei este nevoie de compasiune dar şi de interesul crescut privind această arie de drept. Dreptul familiei a fost dintotdeauna interesul meu principal.

De ce ai ales dreptul familiei?

În calitate de avocat te afli într-o poziţie unică de a îi ajuta pe ceilalţi să îşi rezolve problemele legale iar în calitate de avocat de dreptul familiei, cred că putem face o diferenţă majoră în vieţile oamenilor. Dreptul familiei este foarte important. La baza acestuia se află familiile astfel că trebuie să fii interesat de problema aceasta şi de chestiunile care sunt strâns legate. Trebuie să fii un bun ascultător dar trebuie de asemenea să te concentrezi pe cea mai bună variantă pe termen lung. Poate de asemenea să fie stresant pentru clienţi şi trebuie să fii capabil să gestionezi această situaţie şi să găseşti cea mai bună abordare.

Ce presupune rolul tău?

Am început colaborarea cu IMD Solicitors LLP în calitate de avocat de dreptul familiei. Un an mai târziu am fost numită Coordonator al departamentului de dreptul familiei; acum conduc şi îndrum o echipă mică, incluzând un avocat stagiar. Anul acesta am devenit avocat senior asociat iar dezvoltarea economică devine un nou punct de concentrare al rolului meu. Este extrem de interesant să participi la evenimente de networking şi să fii implicat în profesia legală care este în continuă schimbare în termeni de (mereu încrezătoare) egalitate; Am întâlnit câţiva profesionişti extraordinary în cariera mea şi îndeosebi apreciez grupurile noi şi în rapidă expansiune precum Forward Ladies and Women in Law din Manchester.

Ce anume ai schimba privind dreptul familiei?

Nu este vorba neapărat despre lege ci despre percepţia publică asupra custodiei. Oamenii consideră în general că mama va câştiga în toate situaţiile. În ciudat faptului că mamele obţin de cele mai multe ori câştig de cauză în cee ace priveşte domiciliul minorului, este departe de a fi un process automatizat conform experienţei mele; Am reuşit să obţin domiciliu individual la tată precum şi un ordin pentru domiciliu comun. Interesul superior al copilului este primordial şi este centrul activităţii unui avocat de dreptul familiei.

Care este cazul care ţi-a adus cea mai mare satisfacţie?

A fost în final un caz simplu de divorţ. Nu a fost în mod deosebit un divorţ de lungă durată dar la final, clientul mi-a dăruit o felicitare de mulţumire pentru felul în care am gestionat procesul de divorţ. Finalitatea divorţului nu poate fi prevăzută; nu toată lumea vrea să divorţeze, unii oameni nu au nicio altă opţiune, dar când acest rezultat crează schimbarea şi eliberarea clientului, este un sentiment extraordinar. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cazurile cu minori, atunci când un părinte nu a avut cea mai bună relaţie cu minorul şi primeşte şansa de a o lua de la capăt.

Spune-ne ceva neobişnuit despre tine

După cum vă aşteptaţi, fiind avocat, unul dintre filmele mele preferate include sistemul legal, clasicul film dramatic 12 Bărbaţi nervoşi este unul dintre preferatele mele, tratează aspectele nefavorabile ale sistemului legal dar într-un final, dreptatea este înfăptuită.

Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.

Publicat de:

Iwona DurlakAsociat principal

Dreptul Familiei – IMD Solicitors LLP

View all articles

Premii si acreditari

IMD în media