Skip to content

Advice Centre

Cancerul – diagnosticarea tardivă, diagnosticarea greșită și tratamentul întârziat ca obiect al cererilor de despăgubire legate de cancer

Posted by:
Categories: Neglijența medicală
Date published: 20/06/2022

Cuvântul cancer este sinonim fie cu moarte, fie cu boală terminală, însă atunci când cancerul este depistat la timp, unii pacienți își revin complet. Având în vedere progresele din medicină, șansa de supraviețuire a pacienților este mai mare în cazul în care boala este diagnosticată la timp, astfel încât intervenția medicală și tratamentul să fie demarate repede. La aflarea veștii că au cancer, pacienții și familiile lor manifestă angoasă și sunt șocați. Să ne imaginăm ce se întâmplă dacă descoperă că boala ar fi putut să fie depistată mai devreme.  

Ca urmare a presiunii asupra sistemului medical național NHS, și a cazurilor nerezolvate care s-au acumulat din cauza pandemiei, mulți pacienți și familiile lor vor constata că diagnosticarea cancerului a fost făcută tardiv. Iar uneori este posibil ca pacienții cu cancer să constate că au primit un diagnostic greșit și prin urmare nu beneficiază de tratamentul corect la timp pentru a avea șansa de a lupta împotriva cancerului și de a-și reveni.

Deseori lucrăm pentru clienți care, din cauza unor simptome îngrijorătoare, s-au prezentat la medicul de familie sau la un medic specialist din spital și uneori a durat și câțiva ani până să li se spună în final că au cancer. Dacă ar fi fost diagnosticat mai devreme, pacientul ar fi putut beneficia de tratamentul clasic. Oportunitatea ratată de a diagnostica și trata cancerul poate fi devastatoare pentru pacient și pentru familia acestuia. Ca urmare a diagnosticării tardive, cancerul este depistat în fază terminală, iar pacientul fie primește doar îngrijiri paliative, fie are nevoie de tratament radical sau chiar invaziv, precum chimioterapie, deoarece cancerul nu a fost diagnosticat mai devreme.

Atunci când clientul este privat de o diagnosticare timpurie și de tratament la timp, acesta poate să depună o cerere de despăgubire pentru neglijență medicală, care ar putea fi soluționată pozitiv.  Majoritatea tipurilor de cancer pot fi tratate cu succes atunci când boala nu s-a extins, însă există și situații în care un diagnostic mai timpuriu ar fi fost imposibil și, chiar dacă boala ar fi fost depistată mai devreme, rezultatul nu ar fi diferit în cazul în care cancerul este într-un stadiu prea avansat. În astfel de situații, cererea de despăgubire pentru neglijență medicală nu poate fi depusă.

Este posibil ca unele tipuri de cancer să fie rare și dificil de diagnosticat, însă momentul diagnosticării cancerului și inițierea tratamentului corect pot face diferența, acestea fiind esențiale pentru recuperarea generală a pacientului și pentru rezultatul final.  Fiecare caz este diferit, iar acest lucru, la rândul său, înseamnă că fiecare caz trebuie investigat atent pentru a stabili dacă a fost vorba de neglijență și dacă da, care ar fi fost diferența în ceea ce privește calitatea vieții și speranța de viață a pacientului în cazul unei diagnosticări corecte.

Ce tipuri de cereri de despăgubire legate de cancer se pot depune? 

În cazurile de care ne ocupăm, oferim consiliere clienților care suferă de cancer pulmonar, cancer la sân, cancer gastrointestinal și cancerul vezicii urinare, cancer de colon și cancer rectal, cancere ginecologice, cancer de col uterin, cancer de prostată și tumori cerebrale. Putem ajuta clienți cu orice tip de cerere de despăgubire legată de cancer în cazul în există dovezi că s-a comis o greșeală.

Ce fapte pot îndreptăți depunerea unei cereri de despăgubire pentru neglijență medicală?

Dacă se poate dovedi că pacientul nu a fost trimis la investigațiile adecvate sau la o echipă de medici specialiști de către medicul său de familie, de exemplu, înseamnă că se poate depune o cerere de despăgubire. Sau, atunci când RMN-ul indică prezența unei tumori, însă rezultatul este interpretat greșit sau specialistul îi transmite pacientului că nu există niciun motiv de îngrijorare și mai târziu reiese că are o tumoră pentru care este nevoie de tratament – iată o altă situație în care poate fi depusă o cerere de despăgubire. Dacă specialistul nu efectuează investigațiile adecvate în cazul în care cancerul ar fi putut fi depistat, de exemplu, dacă o pacientă se prezintă de mai multe ori la medicul specialist, plângându-se că are o formațiune la nivelul sânului, însă specialistul nu investighează această formațiune prin biopsie sau printr-o investigație imagistică, atunci se poate depune o cerere de despăgubire.  Pe scurt, cererea de despăgubire pentru neglijență medicală poate fi depusă în situațiile în care cancerul ar fi putut să fie depistat mai devreme, însă nu a fost depistat pentru că cei responsabili de pacient au ratat ocazia de a face acest lucru.

Uneori cererea de despăgubire poate fi depusă și ca urmare a unei erori administrative, de exemplu în situația în care un pacient sub supraveghere nu este monitorizat și din acest motiv cancerul recidivează sau devine malign. Deși nicio greșeală nu este deliberată, greșelile cu consecințe devastatoare pentru pacient nu trebuie ignorate.

Cum putem ajuta?

Echipa noastră de experți este familiarizată cu cererile de despăgubire legate de cancer și va încerca să înțeleagă parcursul dvs. făcând tot ceea ce le stă în putință pentru investigarea cazului dvs.  De asemenea, putem ajuta clienți cu diagnostic de cancer terminal sau familii care au suferit pierderea tragică a unei persoane dragi deoarece cancerul a fost diagnosticat prea târziu sau a fost diagnosticat greșit.  Întrucât există limite de timp stricte pentru depunerea unei astfel de cereri de despăgubire, cea mai bună soluție atunci când aveți îndoieli este să solicitați consiliere juridică de la echipa specializată în cazuri de neglijență medicală, cât mai curând posibil.

Dacă doriți să purtați o discuție neoficială cu experții noștri în neglijență medicală pentru a vedea dacă aveți o cerere eligibilă, vă rugăm să completați formularul de contact de pe pagina noastră web și vă vom suna înapoi atunci când este un moment potrivit pentru dvs. De asemenea, puteți să vă adresați specialistului Daxa Patel, Clinical Negligence Partner & Solicitor (Partener și avocat în domeniul neglijenței medicale), contactându-ne la numărul de telefon 0330 159 6497 sau la adresa de e-mail clinicalnegligence@imd.co.uk.  De îndată ce ne contactați, unul dintre membrii echipei noastre dornice să ajute va lua legătura cu dvs. Menționăm că avem o echipă de avocați care vorbesc multe limbi, printre care engleza, poloneza, româna, rusa și lituaniana.

Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.

Publicat de:

Daxa PatelPartener, Avocat

Neglijența Medicală – IMD Solicitors LLP

View all articles

Premii si acreditari

IMD în media