Centru de consiliere

Pot da pe cineva în judecată pentru defăimare prin acuzații de fraudă?

Postat de:
Postat în: Servicii destinate întreprinderilor
Data publicării: 23/05/2022

Reputația dumneavoastră poate fi unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le dețineți și este adesea esențială pentru succesul afacerii dumneavoastră. Dacă o persoană sau o organizație v-a acuzat de fraudă, acest lucru poate cauza prejudicii semnificative și este esențial să luați măsuri pentru a vă proteja reputația personală și profesională.

Ascensiunea platformelor media digitale și a rețelelor de socializare face ca acuzațiile împotriva dumneavoastră să se poată răspândi rapid, putând avea consecințe profunde. Există un număr tot mai mare de moduri în care reputația dumneavoastră poate avea de suferit. În acest articol, discutăm opțiunile pe care le aveți în urma unor acuzații publice de fraudă, prin comunicări verbale sau scrise, dar și atunci când sunteți victima unui atac pe rețelele sociale.

Ce este defăimarea?

Defăimarea apare atunci când o persoană sau o societate face o declarație verbală sau scrisă despre dumneavoastră, care este falsă, dar care, cu toate acestea, dăunează reputației dumneavoastră. Defăimarea se împarte în două categorii:

  • Insultă – atunci când acuzațiile sunt verbale sau se fac comentarii la adresa dumneavoastră
  • Calomnie – atunci când acuzațiile sunt publicate în scris sau difuzate public

Există procese și criterii diferite pentru a da în judecată o persoană pentru fiecare tip de defăimare.

Cineva m-a acuzat de fraudă. Ce măsuri pot lua?

Dacă o persoană sau o organizație a emis acuzații false la adresa dumneavoastră, care v-au afectat reputația, trebuie să contactați imediat un avocat cu experiență. Cu cât primiți mai repede asistență juridică, cu atât echipa dumneavoastră juridică are mai multe șanse de a minimiza efectele declarațiilor defăimătoare. Un avocat specializat în cazuri de defăimare vă poate ajuta în mai multe moduri. Ce putem face noi:

  • Vă putem ajuta să depuneți o cerere de despăgubire
  • Putem introduce o acțiune în încetare pentru a preveni recurența defăimării
  • Putem obține scuze publice de la partea care a făcut declarațiile defăimătoare

Lista de mai sus nu este exhaustivă, iar noi  nevom adapta abordarea la situația dumneavoastră specifică.

Pot lua măsuri pentru a preveni daunele reputaționale înainte de a avea loc defăimarea?

De asemenea, un avocat poate să vă ajute, dacă acuzațiile nu au cauzat încă daune reputaționale. În cazul în care considerați că sunteți pe punctul de a deveni victima defăimării, un avocat poate obține o decizie de încetare, pentru a preveni emiterea de declarații sau comentarii sau publicarea acestora. Acțiunea în încetare poate însemna că reputația dumneavoastră nu este afectată deloc și poate elimina posibilitatea de a suferi prejudicii.

Dacă nu am fost menționat(ă) nominal, pot da pe cineva în judecată pentru defăimare?

Chiar dacă nu ați fost menționat(ă) nominal, puteți da pe cineva în judecată pentru defăimare. Dacă dumneavoastră sau societatea dumneavoastră sunteți identificabili din declarații și ați suferit daune reputaționale, puteți da în judecată cu succes persoana care a lansat acuzațiile.

Poate o societate să dea în judecată pe cineva pentru defăimare?

Deși mulți presupun că procesele de defăimare trebuie să fie de natură personală, societățile pot suferi daune reputaționale devastatoare în urma unor acuzații rău intenționate. Prin urmare, o afacere sau societate poate da în judecată pe cineva pentru defăimare. Pentru ca acțiunea să se bucure de succes, societatea trebuie să poată dovedi că acuzațiile sunt false și că materialele sau cuvintele defăimătoare pot provoca daune semnificative activității sale. În ceea ce privește societățile, prejudiciul semnificativ se traduce, de obicei, prin pierderi financiare.

Pot să dau pe cineva în judecată pentru defăimare dacă au fost publicate acuzații false de fraudă pe rețelele de socializare?

Zvonurile rău intenționate de pe rețelele de socializare se pot răspândi rapid. Prin urmare, deși rețelele de socializare sunt, de obicei, o formă mai puțin permanentă de publicare a informațiilor, aceasta poate cauza daune reputaționale devastatoare. O reputație poate suferi prejudicii chiar și atunci când comentariile, postările sau alte materiale au fost șterse sau eliminate de pe rețelele de socializare. Cuvintele și declarațiile defăimătoare publicate pe Twitter, Facebook, Instagram sau chiar pe TikTok pot fi la fel de dăunătoare reputației precum cele publicate pe forme tradiționale de mass-media și, prin urmare, puteți da în judecată o persoană pentru defăimare dacă ați fost victima unui astfel de prejudiciu.

Contactați avocații IMD Solicitors specializați în cazuri de defăimare

Avocații noștri specializați în soluționarea litigiilor s-au ocupat de un număr ridicat de acțiuni de despăgubire pentru defăimare și acuzații false făcute cu rea intenție. Suntem foarte familiarizați cu măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a preveni răspândirea acuzațiilor și zvonurilor. Avocații noștri se pot asigura că vi se prezintă scuze publice, dacă este cazul, și că cei responsabili sunt trași la răspundere pentru acțiunile lor. Pentru a discuta cazul dumneavoastră cu un membru al echipei noastre, sunați-ne astăzi la numărul 0330 159 6497 – nu e timp de pierdut!

Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.

Publicat de:

Marcin Durlak Partener Coordonator

Servicii Destinate Întreprinderilor – IMD Solicitors LLP


Sună acum pentru a discuta cazul tău: 0330 159 6497
Solicitați un apel înapoi Luni - Vineri: 9am -5:30pm

Premii si acreditari