Centru de consiliere

Ghid privind situațiile în care poți să îi iei pe copii în străinătate de Crăciun

Postat de:
Postat în: Familie și copii
Data publicării: 25/11/2021

Există multe situații în care probabil v-ați dori să mergeți cu copilul în străinătate de Crăciun. Poate familia dvs. locuiește în altă țară și vreți ca bunicii și copilul dvs. să petreacă timp împreună sau poate vă doriți doar să mergeți în vacanță într-o destinație mai însorită. Indiferent de motivul pentru care vreți să călătoriți împreună cu copilul în străinătate, dacă sunteți divorțat sau separat de celălalt părinte al copilului, este posibil să aveți nevoie de permisiunea sa pentru a face acest lucru. În acest ghid, vom analiza ce anume trebuie să știți pentru a duce copilul în străinătate de Crăciun.

Am nevoie de permisiunea celuilalt părinte pentru a-mi duce copilul în vacanță de Crăciun?

Pe scurt, depinde. Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie analizată chestiunea „responsabilității părintești”, respectiv dacă ambii părinți exercită responsabilitate părintească față de copil.

Cine are responsabilitate părintească?

În Anglia și Țara Galilor, mama copilului are în mod automat responsabilitate părintească. Tatăl copilului poate să obțină responsabilitate părintească în oricare dintre următoarele moduri:

  • Dacă este căsătorit cu mama copilului
  • Dacă numele său este trecut pe certificatul de naștere al copilului
  • În cazul în care obține o Hotărâre de acordare a responsabilității părintești, pronunțată de către Instanță
  • În cazul în care încheie cu mama copilului un Acord privind responsabilitatea părintească

Părinții biologici sau părinții adoptivi nu sunt singurele persoane care pot avea responsabilitate părintească. Există și alte persoane, precum părinții vitregi, mamele-surogat sau bunicii, care pot solicita să li se acorde responsabilitate părintească.

În cazul în care ambii părinți au responsabilitate părintească, niciunul dintre părinți nu poate să îl ducă pe copil în străinătate fără consimțământul celuilalt părinte.

Pot să îl duc pe copil de Crăciun într-o altă regiune din Regatul Unit?

Conform legii, să duci un copil „în străinătate” înseamnă să îl duci în orice țară în afara Angliei și a Țării Galilor. Deși să-ți duci copilul în Scoția, de exemplu, nu înseamnă să îl duci foarte departe și nici nu pare un lucru nelalocul lui, pentru a face acest lucru, ai nevoie de permisiunea celuilalt părinte.

Cum pot să obțin acordul fostului meu partener pentru a-mi duce copilul în străinătate de Crăciun?

Cea mai simplă modalitate prin care puteți să obțineți consimțământul pentru a vă duce copilul în străinătate de Crăciun este să solicitați acordul scris al celuilalt părinte. Obținerea acordului scris poate părea o procedură destul de formală atunci când aveți o relație bună cu fostul partener, însă, pentru a fi protejat, cel mai bine este să vă asigurați că dispuneți de un document semnat, în care să se specifice că puteți să duceți copilul în străinătate.

Există excepții de la cerința de obținere a consimțământului?

Da, în cazul în care există un Ordin privind custodia și vizitarea copilului, iar acesta prevede cu cine va locui copilul, persoana cu care locuiește copilul poate să îl scoată pe copil din țară pe o perioadă de maxim 28 de zile, cu excepția cazului în care în Ordin se prevede altceva.

Sfaturi practice pentru călătorie

Atunci când călătoriți, trebuie să aveți la dvs. scrisoarea în care este exprimat acordul scris pentru a lua copilul. Scrisoarea trebuie să includă detalii privind locul în care mergeți, unde stați și cât timp rămâneți acolo. De asemenea, trebuie să cuprindă detalii privind toate persoanele care exercită responsabilitate părintească față de copil.

De asemenea, ar putea fi indicat să verificați cerințele specifice ale țării în care călătoriți. Cerințele ce trebuie îndeplinite pentru a dovedi că aveți acordul pentru a duce copilul în străinătate pot fi diferite de ceea ce prevede legislația din Regatul Unit.

Dacă numele dvs. de familie este diferit de cel al copilului dvs., ar fi indicat să luați cu dvs. certificatul de naștere al copilului sau alte documente care să arate că dvs. exercitați responsabilitate părintească.

Ce pot să fac dacă celălalt părinte al copilului meu nu își dă acordul?

Poate fi incredibil de dificil să vă rezolvați chestiunile legate de copil atunci când sunteți divorțat sau separat, mai ales de Crăciun. Este firesc ca ambii părinți și familia extinsă a acestora să își dorească să petreacă timp cu copilul, însă deseori planurile sunt incompatibile. Vă recomandăm întotdeauna să încercați, în măsura în care este posibil, să găsiți împreună o soluție fără a vă adresa instanțelor.

Dacă nu puteți să ajungeți la un consens, ar trebui să vă adresați unui specialist care să vă ofere consultanță în legătură cu poziția dvs. specifică și cu ceea ce trebuie să se facă în continuare. În niciun caz nu trebuie să călătoriți cu copilul în străinătate în cazul în care nu ați obținut acordul, întrucât se poate considera că sunteți vinovat de răpire internațională de copii, o faptă considerată foarte gravă.

Contactați experții noștri în dreptul internațional al familiei din Londra, Manchester și Birmingham

În această perioadă dificilă, echipa noastră multiculturală de specialitate, formată din avocați în dreptul internațional al familiei vă poate oferi sfaturi de specialitate și reprezentare în toate aspectele legate de divorț, separare, finanțe, și copii.

Pentru o consultare inițială, adresați-vă echipei de avocați specializați în dreptul internațional al familiei de la IMD Solicitors, la numărul de telefon 0330 159 6497 sau cereți să fiți contactați.

Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.

Publicat de:

Iwona DurlakAsociat principal

Dreptul Familiei – IMD Solicitors LLP


Sună acum pentru a discuta cazul tău: 0330 159 6497
Solicitați un apel înapoi Luni - Vineri: 9am -5:30pm

Exemple de dosare de care ne-am ocupat:

F v F - Am reprezentat un soț german într-un caz complex centrat pe despăgubiri pecuniare. Acesta a decis să apeleze la IMD Solicitors după ce și-a pierdut încrederea în avocații săi anteriori și a pierdut speranța că va putea obține despăgubiri substanțiale în urma procedurii judiciare. Activele din acest dosar se aflau în Marea Britanie (inclusiv o companie cu o valoare de aproximativ 15 milioane de lire sterline), Gibraltar, Spania, Dubai și Polonia. Valoarea totală a activelor a fost de aproximativ 25 de milioane de lire sterline. Accesul soțului la bunurile matrimoniale a fost tăiat, acesta pierzând controlul asupra companiei înființate inițial de familia sa. Dosarul a presupus apelul la mai mulți experți din diverse domenii (evaluări de întreprinderi, rapoarte privind impozitul pe câștigurile de capital, probleme legate de executarea hotărârilor judecătorești în jurisdicții străine) și soluționarea diferitelor cereri, inclusiv a cererilor de înghețare a activelor, de oprire a dispunerii de active, de conexare a cauzelor și a problemelor de conduită. Cazul s-a încheiat cu o împărțire egală a bunurilor, iar rezultatul a depășit așteptările clientului
L v L - Serviciile noastre au fost contractate într-o cauză complexă, cu un element de extraneitate, referitoare la minori de către o mamă căreia i s-a cerut, în temeiul ordinelor emise de instanțe din Marea Britanie, să-și aducă copilul înapoi în Marea Britanie. Mama a călătorit cu copilul în Polonia și, în urma respingerii cererii de prelungire a șederii sale acolo în august 2017, a decis să nu se întoarcă în Marea Britanie, deoarece copilul a mărturisit că a suferit abuzuri sexuale din partea bunicului și a tatălui. În septembrie 2018, instanța poloneză a respins cererea de înapoiere a minorului formulată de tată în baza Convenției de la Haga, în temeiul articolului 13 litera (b), decizie pe care tatăl a atacat-o printr-un recurs. În martie 2019, tatăl a solicitat Înaltei Curți din Marea Britanie să emită o hotărâre pentru înapoierea minorului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatele (6)-(8) din Regulamentul Bruxelles IIA. Fără a lua în considerare cererea respinsă depusă de tată în temeiul Convenției de la Haga în Polonia, instanța din Marea Britanie a dispus înapoierea minorului. Articolul 11 nu permite instanței din țara din care se înapoiază minorul prea multă libertate de acțiune. Mama a apelat la IMD Solicitors pentru a depune o cerere de anulare a ordinelor instanței britanice de înapoiere a minorului. Datorită eforturilor noastre, cererea a fost aprobată. Din cunoștințele noastre, nu multe cereri de înapoiere a minorului au avut succes în Marea Britanie în temeiul articolului 11 și, în consecință, nu au fost depuse cereri de anulare a unor astfel de hotărâri (așa cum am făcut noi). În prezent, așteptăm decizia privind o altă cerere de transfer de competență către instanțele poloneze, unde locuiesc mama și copilul.
G v P - Reprezentăm o mamă de naționalitate spaniolă, ajutând-o cu depunerea unei cereri urgente pentru o Decizie privind custodia și vizitarea copilului și o Decizie specială, depuse pentru a solicita relocarea copilului în Spania, după înapoierea copilului în Marea Britanie, ca urmare a faptului că mama a pierdut procedura în baza Convenției de la Haga în Spania.
Mama a solicitat emiterea unei decizii de relocare a copilului înapoi în Spania și a unei decizii provizorii privind custodia și vizitarea copilului pentru a asigura contactul cu copilul până la pronunțarea hotărârii definitive. Am argumentat cu succes că, indiferent de înapoierea copilului în Marea Britanie în temeiul Convenției de la Haga, mamei ar trebui să i se permită vizite nesupravegheate cu copilul peste noapte. Ne-am bucurat că am reușit să asigurăm contactul mamei cu copilul de Crăciun, iar mama a declarat că a fost cel mai frumos cadou de Crăciun pe care și l-ar fi putut dori. Cererea de relocare este încă pe rol.
S v V - În prezent, reprezentăm tatăl în cadrul unei proceduri privind custodia și vizitarea copilului inițiată de mamă în legătură cu modificarea unei hotărâri judecătorești emise în Marea Britanie și pronunțate în urma mai multor proceduri internaționale.
Tatăl este un cetățean italian care a locuit în Franța în ultimii 20 de ani, iar mama este cetățean lituanian. Copilul are acum 11 ani, iar procedurile privind minorul au fost pe rol în diferite jurisdicții în cea mai mare parte a vieții acestuia. Procedura de divorț contestată, inclusiv procedura referitoare la custodia și vizitarea copilului, a avut loc la Monaco. Instanța și autoritățile franceze au fost, de asemenea, implicate și diverse proceduri au fost pe rol între părți începând cu 2013 în Franța și Monaco.
Divorțul părților a fost pronunțat la Monaco. În decembrie 2020, mama a depus o cerere de relocare în Anglia cu copilul, relocarea având loc în iunie 2021. Ca urmare a relocării, mama a depus o cerere de emitere a unei decizii privind custodia și vizitarea copilului, pentru a înregistra hotărârea judecătorească din Monaco și pentru a o modifica în ceea ce privește contactul dintre tată și copil. Din cauza acuzațiilor reciproce lansate de părți și a elementului de extraneitate, în acest caz au fost implicate diverse autorități și instanțe. În prezent, procedurile din Anglia se află în stadii incipiente, dar instanța a desemnat un tutore. În acest moment, se așteaptă rezultatul investigațiilor autorităților locale, iar cererea de relocare înapoi în Monaco urmează să fie analizată de către tată. 
P v P - Am reprezentat un soț pârât într-o procedură referitoare la despăgubiri pecuniare din Marea Britanie. Părțile aveau diverse active în Marea Britanie și în România, care constau în principal într-un portofoliu de proprietăți, dar soția a semnalat problemele de conduită din cauza unei companii deținute de soț și asupra căreia pierduse controlul și a acuzațiilor sale de delapidare a activelor. Valoarea activelor, cu excepția companiei, era de aproximativ 3 milioane de lire sterline. 
K v K - Reprezentăm o soție poloneză în cadrul unei proceduri referitoare la despăgubiri pecuniare. Complexitatea cauzei provine în principal dintr-o dispută între părți cu privire la un teren din Polonia, a cărui valoare a fost inițial contestată, dar care a fost ulterior evaluată de un expert comun la aproximativ o jumătate de milion de lire sterline. Valoarea totală a activelor în acest caz este estimată la peste un milion de lire sterline. Terenul din Polonia face obiectul unui contract cu o terță parte și este închiriat ca fermă fotovoltaică. Divizarea terenului pentru a obține o împărțire egală a activelor este complexă din cauza contractului în vigoare și a planurilor de utilizare viitoare a terenului. Deși, în prezent, părțile așteaptă o audiere finală, reprezentanții legali ai ambelor părți depun eforturi pentru a soluționa litigiul apelând la o soluție alternativă.
R v O - Ne-am oferit serviciile pro bono și am colaborat cu o firmă de avocatură din Polonia pentru a ne asigura că o mamă din Costa Rica își recapătă dreptul de vizită pentru copilul ei. Singurul copil al mamei a fost răpit din Marea Britanie în 2014. Mama a avut câștig de cauză în cazul răpirii, iar tribunalele familiale din Marea Britanie au dispus înapoierea copilului. Hotărârile au fost recunoscute în Polonia, însă, din păcate, din cauza diverselor probleme legate de statutul de imigrant al mamei și a întârzierilor instanțelor din Polonia, hotărârile nu au fost executate. Mama se confrunta cu expulzarea din Marea Britanie și cu perspectiva de a nu-și mai vedea niciodată copilul.
Am corespondat cu diverse instanțe din Polonia care se ocupă de dosare de răpiri internaționale și am decis că trebuie depusă o cerere de contact, în loc de inițierea unor noi proceduri pentru executarea hotărârilor judecătorești emise anterior, deoarece mama nu și-a văzut copilul de aproximativ 7 ani. În același timp, am rezolvat problema șederii mamei în Marea Britanie, depunând o cerere de prelungire a șederii sale în afara normelor de imigrare, cerere care a fost și aprobată. În prezent, primim în mod regulat fotografii săptămânale de la mamă cu fiica ei, deoarece acestea se bucură de contact față în față. Am ajutat la obținerea unui ordin emis de instanțele poloneze care dispunea ca mama să-și vadă copilul în mod regulat în persoană, deși, atunci când ne-a contactat, aceasta se confrunta cu perspectiva de a nu-și mai vedea niciodată copilul și de a fi deportată în Costa Rica.

Premii si acreditari