Centrul de consultanță

Jul

Îngrijirea oncologică și pandemia

Cu toții ne-am dori să trăim o viață lungă și lipsită de orice probleme de sănătate, însă cunoaștem faptul că maladia cancerului este atât de răspândită. Cu toții cunoaștem pe cineva în jurul nostru care suferă de această boală necruțătoare.

Așadar, cum va fi afectată îngrijirea pacienților oncologici și speranța de viață a pacienților cu cancer în timpul pandemiei?

Pe vremuri, speranța de viață era mult mai mică decât în prezent. Condițiile de muncă erau precare, iar medicina era mai puțin avansată, dar acum speranța noastră de viață a crescut, la fel ca și numeroasele probleme de sănătate cauzate de stilul nostru de viață „modern”, sedentar. Ne așteptăm să trăim mai mult, dar ne confruntăm și cu multe probleme de sănătate.

Speranța de viață poate deveni o problemă în cazul în care pacienții cu cancer nu primesc un diagnostic și un tratament în timp util. Prognosticul lor general poate fi compromis și pot chiar să își piardă viața dacă boala avansează până într-un stadiu în care nu mai poate fi tratată.

NHS are în prezent cel mai mare număr de persoane aflate în așteptarea îngrijirilor non-urgente de peste 12 luni, situație care s-a înrăutățit din cauza presiunilor asupra NHS cauzate de faptul că trebuie să se redirecționeze resursele pentru îngrijirea pacienților cu coronavirus.

Stilul de viață și comorbiditățile pot avea un impact asupra speranței de viață, la fel ca și îngrijirea și tratamentul medical oportun. Speranța de viață este influențată de vârstă, date demografice, boli congenitale, factori socio-economici, precum și de problemele de sănătate preexistente. Totuși, la acestea se adaugă acum impactul pandemiei asupra îngrijirii cazurilor de cancer.

În ultimele luni am remarcat numeroase titluri de știri de genul:

  • Lista de așteptare a NHS mai lungă ca niciodată pentru pacienții care așteaptă îngrijire și tratament
  • Peste 5 milioane de persoane în așteptarea unui tratament NHS de mai mult de un an
  • Îngrijirea bolnavilor de cancer, pusă pe tușă pentru a face față pacienților Covid
  • Operație de cancer anulată deoarece Covid întârzie asistența medicală din partea NHS

În comparație cu anii precedenți, de la începutul pandemiei au fost consultați mai puține persoane în vederea tratării cancerului sau pentru suspiciune de cancer, din cauza presiunilor asupra sistemului nostru de sănătate.

Deși se apreciază faptul că spitalele au fost în stare de alertă încă de la debutul pandemiei, trebuie să luăm în considerare provocările cu care se vor confrunta pacienții dacă starea acestora s-a înrăutățit din cauza pandemiei, ceea ce este un scenariu foarte probabil, mai ales dacă acest lucru a fost cauzat de întârzieri în diagnosticare și tratament.

Ne ocupăm de cererile de despăgubire pentru diagnosticarea ratată a cancerului, în cazul în care au fost ratate ocazii de a investiga suspiciunea de cancer. Aceasta reprezintă o potențială neglijență. Observăm impactul pe care acest lucru îl are asupra pacienților și a celor dragi ai acestora. Situația de diagnosticare și tratament întârziat pentru pacienții cu cancer din cauza pandemiei se situează la un alt nivel, deși, potențial, rezultatul este același.

Printre formele comune de cancer se numără cancerul de col uterin, colon, sân și plămâni, dar există multe alte tipuri de cancer care, dacă nu sunt diagnosticate la timp, pot modifica prognosticul general al pacienților. Prin aceasta înțelegem calitatea vieții și șansele de remisie.

Poate exista o cerere de despăgubire pentru acești pacienți pentru întârzierea îngrijirii în timpul pandemiei și, în caz afirmativ, cine ar fi partea responsabilă?

Potențial, NHS Trust, Public Health England, NHS England sau guvernul. 

În ce măsură pacienții pot dovedi încălcarea obligației de îngrijire și prejudiciul cauzat atunci când motivul pentru care nu au fost consultați mai devreme este acela că resursele NHS au fost alocate pentru a face față unei pandemii? Ce mijloace de apărare este probabil să se ofere? O posibilă apărare ar putea fi aceea că spitalele și medicii de familie au fost supuși unei presiuni imense în timpul pandemiei coronavirus și că personalul a trebuit să fie redistribuit pentru a se ocupa de pacienții Covid. Personalul și resursele au fost solicitate dincolo de limită, astfel încât pacienții nu au putut fi consultați mai devreme. Totuși, acest lucru nu este o consolare pentru familia unei tinere care a raportat un nodul la sân și care a decedat de cancer la sân din cauza întârzierii diagnosticului și a tratamentului.

Instanțele ar putea fi reticente în a da vina pe spitale și pe medicii de familie, din cauza presiunilor neobișnuite exercitate asupra acestora în timpul crizei, însă avem de-a face cu vieți reale și acest lucru nu va fi o consolare pentru cei care au pierdut un membru drag al familiei.

Pacienților care așteaptă să fie consultați și care suferă de o afecțiune le transmitem să nu sufere în tăcere! Solicitați ajutor medical! De asemenea, puteți discuta cu un avocat specializat în neglijență clinică. Nimeni nu vrea să învinovățească pe nimeni pentru pandemie și pentru impactul pe care aceasta l-a avut, dar dacă au existat eșecuri și ați suferit, merită să vorbiți cu cineva care ar putea să vă ajute.

Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.

Detaliile Editorului

Publicat de: Daxa Patel

Partener, Avocat

Neglijența Medicală

IMD Solicitors LLP

Vezi toate articolele

Sunați acum pentru a discuta cazul dumneavoastră:

0330 159 6497
Contact rapid Luni-Vineri 9am- 5.30pm