Centru de consiliere

Celălalt părinte al copilului meu poate să ne împiedice să ne mutăm în străinătate?

Postat de:
Postat în: Divortul, Familie și copii
Data publicării: 16/06/2021

Una din cele mai controversate situații prin care pot trece cuplurile care divorțează este cea în care unul din părinți dorește să se mute în străinătate. Din mai multe motive, este posibil ca una din părțile în cazul unui divorț sau unei separări să fie nevoită să se mute, fie în scop profesional, fie pentru a fi mai aproape de familie. Indiferent de motive, este important să înțelegem consecințele legale ale unei astfel de decizii și pașii de urmat pentru a evita dificultăți și mai mari în derularea procesului. Înțelegem că poate vă doriți sau trebuie să începeți o viață nouă într-o altă țară împreună cu copiii dvs., dar când aveți copii cu partenerul de care vă separați, acesta are anumite drepturi și este necesară cooperarea cu acesta.

Echipa noastră lucrează îndeaproape pe cazuri de divorț cu părinți care doresc să se mute în străinătate. Vă putem ajuta să ajungeți la o soluție de comun acord și, dacă se impune, să vă reprezentăm interesele superioare în procedura judiciară. Aceste cazuri pot fi dificile, așa că vă recomandăm să apelați la servicii juridice specializate privind situația dvs. particulară. Analizăm în acest articol ce puteți face dacă doriți să vă mutați în străinătate împreună cu copilul dvs.

Am nevoie de permisiunea fostului soț/partener pentru a mă muta cu copilul în străinătate?

Dacă intenționați să vă mutați împreună cu copilul în străinătate, trebuie să solicitați acordul celuilalt părinte sau o hotărâre judecătorească. 

Ce pot face dacă doresc să mă mut în străinătate cu copilul și lucrurile partenerului?

Aveți mai multe opțiuni disponibile pentru a ajunge la un acord cu fostul partener. Vă putem ajuta să parcurgeți fiecare etapă.

Discuții directe

Recomandăm să solicitați consultanță juridică înainte de orice discuție directă despre plecarea în străinătate cu copilul. Chiar dacă simțiți că puteți să discutați problema în mod deschis și practic, trebuie să vă asigurați că vă prezentați cazul cât mai bine posibil.

Medierea

În timpul procesului de mediere, un terț neutru, cunoscut drept mediator, va facilita discuțiile dintre dvs. și celălalt părinte al copilului. Este oportunitatea prin care ambele părți pot discuta aspectele care îi îngrijorează și care vă ajută să ajungeți la o soluție.

Discuțiile dintre avocați

Dacă considerați că puteți discuta problema cu celălalt părinte, vă putem ajuta să ajungeți la o înțelegere vorbind cu avocații acestuia în numele dvs. Putem comunica cu acesta în scris, prin adrese, sau putem stabili întâlniri pentru a discuta orice problemă. În cazul în care nu puteți ajunge la un acord și totuși doriți să vă mutați în străinătate împreună cu copilul dvs., este posibil să fie nevoie de anumite hotărâri judecătorești.

Cum mă poate ajuta un avocat?

Majoritatea clienților noștri vin la noi în situația în care doresc să se mute cu copilul în străinătate și nu pot ajunge la un acord cu celălalt părinte. Procesul de a ajunge la un acord poate fi controversat, deoarece există, de fapt, două opțiuni: plecarea sau renunțarea la plecare. Dacă nu se poate ajunge la un acord, este posibil să fie nevoie de un proces.

Pot doar să plec cu copilul în străinătate?

Dacă plecați cu copilul în străinătate fără acordul celuilalt părinte sau în lipsa unei hotărâri judecătorești, fapta este calificată drept răpire. Răpirea copilului poate duce la proceduri judiciare atât în Anglia, cât și în țara unde a fost dus copilul, pentru a asigura repatrierea în siguranță a copilului. Fapta poate duce și la un dosar penal îndreptat împotriva dvs., astfel că este esențial să vă procurați acordurile necesare înainte de a pleca cu copilul în străinătate.

Cum va hotărî instanța?

Dacă doriți să vă mutați cu copilul în străinătate, este esențial să aveți în vedere cum analizează instanța cererea dvs. Cel mai important factor pentru instanțe în acest tip de dosar este bunăstarea copilului. Este în interesul superior al copilului să se mute în străinătate? Vă putem ajuta să prezentați dovezi în susținerea cazului dvs.

Contactați avocații IMD specializați în dreptul internațional al familiei

Este de dorit ca părinții să ajungă la o înțelegere cu privire la copilul, respectiv unde ar trebui să locuiască copiii, cu cine ar trebui să își petreacă timpul, legăturile în perioadele de vacanță și plecarea cu copilul în străinătate, temporar sau permanent. Avocații noștri experți din Anglia vă pot consilia în sensul celor mai bune soluții pentru dvs. și familia dvs. Pentru consultanță specializată, sunați-ne astăzi la 0330 159 6497 sau completați formularul nostru, și vă vom contacta cât mai repede.

Acest articol este destinat doar pentru a oferi informații generale și nu constituie consiliere juridică sau profesională. Vă rugăm să rețineți este posibil ca legea să se fi schimbat de la publicarea acestui articol.

Publicat de:

Iwona DurlakAsociat principal

Dreptul Familiei – IMD Solicitors LLP


Sună acum pentru a discuta cazul tău: 0330 159 6497
Solicitați un apel înapoi Luni - Vineri: 9am -5:30pm

Exemple de dosare de care ne-am ocupat:

F v F - Am reprezentat un soț german într-un caz complex centrat pe despăgubiri pecuniare. Acesta a decis să apeleze la IMD Solicitors după ce și-a pierdut încrederea în avocații săi anteriori și a pierdut speranța că va putea obține despăgubiri substanțiale în urma procedurii judiciare. Activele din acest dosar se aflau în Marea Britanie (inclusiv o companie cu o valoare de aproximativ 15 milioane de lire sterline), Gibraltar, Spania, Dubai și Polonia. Valoarea totală a activelor a fost de aproximativ 25 de milioane de lire sterline. Accesul soțului la bunurile matrimoniale a fost tăiat, acesta pierzând controlul asupra companiei înființate inițial de familia sa. Dosarul a presupus apelul la mai mulți experți din diverse domenii (evaluări de întreprinderi, rapoarte privind impozitul pe câștigurile de capital, probleme legate de executarea hotărârilor judecătorești în jurisdicții străine) și soluționarea diferitelor cereri, inclusiv a cererilor de înghețare a activelor, de oprire a dispunerii de active, de conexare a cauzelor și a problemelor de conduită. Cazul s-a încheiat cu o împărțire egală a bunurilor, iar rezultatul a depășit așteptările clientului
L v L - Serviciile noastre au fost contractate într-o cauză complexă, cu un element de extraneitate, referitoare la minori de către o mamă căreia i s-a cerut, în temeiul ordinelor emise de instanțe din Marea Britanie, să-și aducă copilul înapoi în Marea Britanie. Mama a călătorit cu copilul în Polonia și, în urma respingerii cererii de prelungire a șederii sale acolo în august 2017, a decis să nu se întoarcă în Marea Britanie, deoarece copilul a mărturisit că a suferit abuzuri sexuale din partea bunicului și a tatălui. În septembrie 2018, instanța poloneză a respins cererea de înapoiere a minorului formulată de tată în baza Convenției de la Haga, în temeiul articolului 13 litera (b), decizie pe care tatăl a atacat-o printr-un recurs. În martie 2019, tatăl a solicitat Înaltei Curți din Marea Britanie să emită o hotărâre pentru înapoierea minorului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatele (6)-(8) din Regulamentul Bruxelles IIA. Fără a lua în considerare cererea respinsă depusă de tată în temeiul Convenției de la Haga în Polonia, instanța din Marea Britanie a dispus înapoierea minorului. Articolul 11 nu permite instanței din țara din care se înapoiază minorul prea multă libertate de acțiune. Mama a apelat la IMD Solicitors pentru a depune o cerere de anulare a ordinelor instanței britanice de înapoiere a minorului. Datorită eforturilor noastre, cererea a fost aprobată. Din cunoștințele noastre, nu multe cereri de înapoiere a minorului au avut succes în Marea Britanie în temeiul articolului 11 și, în consecință, nu au fost depuse cereri de anulare a unor astfel de hotărâri (așa cum am făcut noi). În prezent, așteptăm decizia privind o altă cerere de transfer de competență către instanțele poloneze, unde locuiesc mama și copilul.
G v P - Reprezentăm o mamă de naționalitate spaniolă, ajutând-o cu depunerea unei cereri urgente pentru o Decizie privind custodia și vizitarea copilului și o Decizie specială, depuse pentru a solicita relocarea copilului în Spania, după înapoierea copilului în Marea Britanie, ca urmare a faptului că mama a pierdut procedura în baza Convenției de la Haga în Spania.
Mama a solicitat emiterea unei decizii de relocare a copilului înapoi în Spania și a unei decizii provizorii privind custodia și vizitarea copilului pentru a asigura contactul cu copilul până la pronunțarea hotărârii definitive. Am argumentat cu succes că, indiferent de înapoierea copilului în Marea Britanie în temeiul Convenției de la Haga, mamei ar trebui să i se permită vizite nesupravegheate cu copilul peste noapte. Ne-am bucurat că am reușit să asigurăm contactul mamei cu copilul de Crăciun, iar mama a declarat că a fost cel mai frumos cadou de Crăciun pe care și l-ar fi putut dori. Cererea de relocare este încă pe rol.
S v V - În prezent, reprezentăm tatăl în cadrul unei proceduri privind custodia și vizitarea copilului inițiată de mamă în legătură cu modificarea unei hotărâri judecătorești emise în Marea Britanie și pronunțate în urma mai multor proceduri internaționale.
Tatăl este un cetățean italian care a locuit în Franța în ultimii 20 de ani, iar mama este cetățean lituanian. Copilul are acum 11 ani, iar procedurile privind minorul au fost pe rol în diferite jurisdicții în cea mai mare parte a vieții acestuia. Procedura de divorț contestată, inclusiv procedura referitoare la custodia și vizitarea copilului, a avut loc la Monaco. Instanța și autoritățile franceze au fost, de asemenea, implicate și diverse proceduri au fost pe rol între părți începând cu 2013 în Franța și Monaco.
Divorțul părților a fost pronunțat la Monaco. În decembrie 2020, mama a depus o cerere de relocare în Anglia cu copilul, relocarea având loc în iunie 2021. Ca urmare a relocării, mama a depus o cerere de emitere a unei decizii privind custodia și vizitarea copilului, pentru a înregistra hotărârea judecătorească din Monaco și pentru a o modifica în ceea ce privește contactul dintre tată și copil. Din cauza acuzațiilor reciproce lansate de părți și a elementului de extraneitate, în acest caz au fost implicate diverse autorități și instanțe. În prezent, procedurile din Anglia se află în stadii incipiente, dar instanța a desemnat un tutore. În acest moment, se așteaptă rezultatul investigațiilor autorităților locale, iar cererea de relocare înapoi în Monaco urmează să fie analizată de către tată. 
P v P - Am reprezentat un soț pârât într-o procedură referitoare la despăgubiri pecuniare din Marea Britanie. Părțile aveau diverse active în Marea Britanie și în România, care constau în principal într-un portofoliu de proprietăți, dar soția a semnalat problemele de conduită din cauza unei companii deținute de soț și asupra căreia pierduse controlul și a acuzațiilor sale de delapidare a activelor. Valoarea activelor, cu excepția companiei, era de aproximativ 3 milioane de lire sterline. 
K v K - Reprezentăm o soție poloneză în cadrul unei proceduri referitoare la despăgubiri pecuniare. Complexitatea cauzei provine în principal dintr-o dispută între părți cu privire la un teren din Polonia, a cărui valoare a fost inițial contestată, dar care a fost ulterior evaluată de un expert comun la aproximativ o jumătate de milion de lire sterline. Valoarea totală a activelor în acest caz este estimată la peste un milion de lire sterline. Terenul din Polonia face obiectul unui contract cu o terță parte și este închiriat ca fermă fotovoltaică. Divizarea terenului pentru a obține o împărțire egală a activelor este complexă din cauza contractului în vigoare și a planurilor de utilizare viitoare a terenului. Deși, în prezent, părțile așteaptă o audiere finală, reprezentanții legali ai ambelor părți depun eforturi pentru a soluționa litigiul apelând la o soluție alternativă.
R v O - Ne-am oferit serviciile pro bono și am colaborat cu o firmă de avocatură din Polonia pentru a ne asigura că o mamă din Costa Rica își recapătă dreptul de vizită pentru copilul ei. Singurul copil al mamei a fost răpit din Marea Britanie în 2014. Mama a avut câștig de cauză în cazul răpirii, iar tribunalele familiale din Marea Britanie au dispus înapoierea copilului. Hotărârile au fost recunoscute în Polonia, însă, din păcate, din cauza diverselor probleme legate de statutul de imigrant al mamei și a întârzierilor instanțelor din Polonia, hotărârile nu au fost executate. Mama se confrunta cu expulzarea din Marea Britanie și cu perspectiva de a nu-și mai vedea niciodată copilul.
Am corespondat cu diverse instanțe din Polonia care se ocupă de dosare de răpiri internaționale și am decis că trebuie depusă o cerere de contact, în loc de inițierea unor noi proceduri pentru executarea hotărârilor judecătorești emise anterior, deoarece mama nu și-a văzut copilul de aproximativ 7 ani. În același timp, am rezolvat problema șederii mamei în Marea Britanie, depunând o cerere de prelungire a șederii sale în afara normelor de imigrare, cerere care a fost și aprobată. În prezent, primim în mod regulat fotografii săptămânale de la mamă cu fiica ei, deoarece acestea se bucură de contact față în față. Am ajutat la obținerea unui ordin emis de instanțele poloneze care dispunea ca mama să-și vadă copilul în mod regulat în persoană, deși, atunci când ne-a contactat, aceasta se confrunta cu perspectiva de a nu-și mai vedea niciodată copilul și de a fi deportată în Costa Rica.

Premii si acreditari