Când bunurile comune dintr-o căsnicie sunt împărţite atunci când un cuplu divorţează, adesea se presupune că se vor diviza exact între părţi.
În realitate, este posibil ca una dintre părţi să rămână cu o parte mai mare din proprietate, economii şi investiţii decât cealaltă parte, în funcţie de foste, curente şi viitoare circumstanţe financiare ale fostului cuplu, precum cei doi îşi vor continua vieţile separate.
Să înţelegi legea complexă a divorţului poate fi dificil, deci este important să ai o bună reprezentare printr-un avocat specialist care să te ajute să treci prin această perioadă dificilă.
Ce sunt bunurile matrimoniale?
Cea mai simplă definiţie le descrie ca “bunuri pe care soţii le-au dobândit în timpul căsniciei”.
După depunerea cererii de divorţ de către unul dintre soţi, aceste bunuri sunt subiectul partajului între părţi.
Bunurile matrimoniale reprezintă de obicei locuinţa familiei, venituri, investiţii şi economii comune. De asemenea pot include orice proprietate achiziţionată înainte de data încheierii căsătoriei dacă aceasta a folosit drept locuinţa familiei, sau orice obiect de mobilier special cumpărat pentru aceasta rezidentă.
Bunurile matrimoniale se referă uneori la bunuri comune, bunuri familiale şi bunuri comunitare.
Ce sunt bunurile non-matrimoniale?
Bunurile matrimoniale sunt diferite de bunurile non matrimoniale, care sunt bunuri financiare achiziţionate fie înainte fie după încheierea căsătoriei. Se includ adesea moşteniri, afaceri de familie şi bunuri cumpărate înainte de căsătorie.
Cine decide cum se vor împărţi bunurile când un cuplu divorţează?
Când intervine separarea şi în ultima fază divorţul, foştii soţi trebuie să ajungă la o înţelegere privind împărţirea bunurilor – fiecare să simtă că a primit o parte justă şi rezonabilă a bunurilor din timpul căsniciei.
Dacă nu se ajunge la o înţelegere între părţi, instanţă va decide în numele lor şi al copiilor dacă există.
Instanţa are puterea să oblige la plata unei sume de bani sau să dispună la plăţi periodice (denumite “pensie alimentară”) şi astfel o parte primeşte în mod regulat ajutor financiar de la cealaltă parte, o perioadă de timp – cel mai adesea cazul în care un părinte primeşte custodia copiilor rezultaţi din căsnicie.
Instanţa are obligaţia să se asigure că amândouă părţile devin independente financiar de cealaltă cât de repede posibil. Fiecare parte este obligată să-şi crească veniturile şi nu să se bazeze pe cealaltă parte dacă se pot întreţine singuri (parţial sau total).
Există circumstanţe clare, oricum, când una dintre părţi este incapabilă să lucreze pentru că este întreţinător principal pentru copii de vârsta mică, de exemplu, sau pentru că suferă de boli cronice sau dizabilitate. Dacă ei se afla în incapacitate să se întreţină, aceasta va afecta şi alte chestiuni financiare precum posibilitatea de a închiria o proprietate, să îşi facă un credit sau o ipoteca.
În aceste condiţii, instanţă va stabili cât suport ar trebui oferit de către fostul soţ sau fosta soţie, şi pentru cât timp.
Ce spune legea engleză despre bunurile matrimoniale când un cuplu divorţează?
Sub legea Regatului Unit, nu contează cine a plătit pentru bunuri sau a acumulat averea. În Anglia şi Tara Galilor, orice bun financiar dobândit în timpul căsniciei aparţine legal şi soţului (spre exemplu, dacă investeşti într-un pilon de pensii cât eşti căsătorit, soţul sau soţia are dreptul la o parte din aceasta, chiar dacă fizic nu a participat; ori dacă moşteneşti bani de la o rudă decedată, soţul sau soţia are dreptul la o parte din ei).
Precum am menţionat, bunurile matrimoniale nu sunt neapărat împărţite în jumătate. Legea în Anglia şi Tara Galilor menţionează că fiecare partener trebuie să primească o parte justă după divorţ, luându-se în considerare situaţia financiară şi pe cât posibil să acopere nevoile financiare.
În cazul unui divorţ, fostul partener trebuie să fie asigurat adecvat – dacă aceasta înseamnă să renunţi la o parte din fondul tău de pensie, instanţă va pronunţa această hotărâre.
Ce ia Instanţă în considerare când decide împărţirea bunurilor matrimoniale?
Instanţa se va uita la o serie de factori diferiţi când va decide cum se vor împărţi bunurile matrimoniale între părţi.
Aceştia include:
Venitul, capacitatea de câştig, proprietăţi, investiţii şi economii pe care fiecare parte le are sau le va avea în viitorul apropiat.
Nevoile financiare, obligaţii şi responsabilităţi pe care fiecare parte le are sau le va avea în viitorul apropiat.
Standardul de viaţă pe care familia obişnuia să îl aibă înainte de destrămarea căsniciei.
Durata căsniciei şi vârsta fiecărei părţi.
Orice dizabilitate fizică sau mentală a fiecărei părţi.
Contribuţia fiecărei părţi pe care a avut-o sau o va avea în viitor la bunăstarea familiei, incluzând a avea grijă de casă şi de copii.
Comportamentul fiecărei părţi, dacă acesta afectează procedurile în orice fel.
Instanţa va avea în vedere toţi aceşti factori şi, în mod echilibrat, va decide cel mai corect mod de împărţire a bunurilor matrimoniale, date fiind circumstanţele celor implicaţi.
Ce spune legea engleză despre bunurile non-matrimoniale când un cuplu divorţează?
Împărţirea bunurilor non-matrimoniale poate fi mult mai complexă decât împărţirea bunurilor matrimoniale.
Este posibil să rugăm instanţă să excludă bunurile non-materiale din înţelegerea de divorţ, dar această cerere poate fi refuzată dacă bunurile non-matrimoniale au fost cumva folosite în căsnicie (de exemplu, moştenirile personale care au fundamentat achiziţia locuinţei familiei).
Dacă bunurile matrimoniale, în cazul tău, nu au asigurat destul pentru fostul tău partener sau nu au acoperit nevoile financiare ale copilului tău, instanţă poate decide să include bunurile non-matrimoniale pentru a acoperi capitalul.
Un contract prenupţial poate proteja toate bunurile materiale?
Contractele prenupţiale joacă un rol important în procedurile de divorţ şi vor fi luate în considerare de către instanţă, indiferent de jurisdicţia în care au fost încheiate.
Dacă se ia în considerare un contract prenupţial, este vital ca acesta să fie elaborat cu atenţie de către un avocat specializat în dreptul familiei şi care este familiarizat cu legea britanică în cee ace priveşte paşii care trebuiesc făcuţi.
Cu toate acestea, indiferent de un contract prenupţial, preocuparea principală a instanţei va fi să se asigure că nevoile financiare ale familiei şi ale soţului sunt acoperite, mergând înainte.
Este fondul meu de pensie considerat un bun matrimonial?
Suntem adesea abordaţi de jumătatea unui cuplu care divorţează, îngrijorat că fondul personal de pensie va fi diminuat de către măsurile de divorţ.
Dacă ai investit într-un fond de pensii în timpul căsniciei, acesta va fi considerat bun matrimonial şi fostul soţ ar avea dreptul la o parte (or posibil) tot printr-un “ordin de împărţire a pensiei”. Aceasta pentru că fondurile de pensii sunt des percepute că economii comune pentru pensionare şi sunt incluse în economii şi părţi de investiţie ale bunurilor matrimoniale.
Un ordin de împărţire a pensiei dispune cât din fondul tău de pensie va primi soţul sau cât din al lui vei primi tu. Această cantitate apare ca procentaj din valoarea transferată.
Când face această decizie, instanţă va examina nevoile financiare ale fiecărui soţ şi va aloca fiecăruia o parte justă şi rezonabilă.
Ce se întâmplă cu locuinţa familiei când divorţăm?
Mulţi oameni presupun că locuinţa familiei (rezidenţa principală a cuplului şi a oricărui copil rezultat în timpul căsătoriei) va fi automat vândută şi se recurge la împărţirea banilor în mod egal între părţi, în caz de divorţ.
Chiar dacă locuinţa familiei este în nume comun, totuşi instanţă nu poate decide să o o împartă în mod egal dacă achiziţionarea acesteia s-a bazat pe bunuri non-matrimoniale.
Instanţa va examină fiecare caz individual, luând în considerare ce este cel mai bine pentru ambele părţi şi pentru copii.
Ce sunt “bunurile matrimoniale de valoare mare”?
Bunurile de valoare mare, achiziţionate în timpul căsătoriei, include:
Afaceri sau procente din afaceri
Obiecte de artă, antichităţi, maşini clasice sau de performanţă
Investiţii în proprietăţi precum proprietăţi de închiriat, case de vacanţă, terenuri sau locuinţe secundare
Pachete de remunerare la nivel înalt cu planuri de stimulare pe termen lung şi scheme de stimulare bazate pe acţiuni
Dacă o hotărâre de divorţ include bunuri de valoare mare, acestea pot reprezenta provocări suplimentare pentru un cuplu care trebuie să ajungă la o înţelegere corectă care să compenseze fiecare parte, în funcţie de circumstanţele şi nevoile lor financiare.
Din păcate, nu este ieşit din comun că un partener să nu declare sau să încerce să ascundă ori să înstrăineze active de mare valoare pentru că acestea să nu fie incluse în decontarea financiară. Această practică este cunoscută ca “ascunderea bunurilor” şi este pedepsită de lege.
Oricine este găsit vinovat de ascunderea bunurilor ar putea ieşi din înţelegerea financiară cu o parte mai mică decât ar fi sperat, celeilalte părţi revenindu-i o compensaţie mai mare. Cel vinovat ar putea fi supus şi la plata unor costuri.
Dacă se suspectează că oricare din părţi încearcă să ascundă active, instanţă poate emite un ordin prin care să împiedice înstrăinarea oricărui bun şi să îngheţe conturile bancare aferente.
Trebuie să plătesc pensie de întreţinere a soţului periodica după ce divorţăm?
Este o datorie de drept comun impusă soţilor pentru a se întreţine reciproc în timpul căsătoriei sau parteneriatului civil, dar ceea ce mulţi oameni nu ştiu este că aceasta continuă şi după separare ca rezultat al situaţiei.
Pensia de întreţinere a soţului constă într-o serie de ordine pe care instanţă le face pentru a ajusta resursele părţilor şi pentru a obţine un rezultat echitabil al divorţului. În esenţă, instanţă trebuie să decidă dacă soţul cu venituri mai mari trebuie să ofere celeilalte părţi o sumă de bani sau suport financiar periodic.
Întreţinerea soţului este o problemă unică la fiecare cuplu divorţat, fiecare caz fiind evaluat separat de instante. Plăţile pentru întreţinerea soţului încetează de obicei după o perioadă de timp stabilită, sau dacă primitorul se recăsătoreşte sau decedează.
Procedurile de divorţ, inclusiv partajul bunurilor materiale pot fi complexe, confuze şi supărătoare pentru toţi cei implicaţi…
Acest articol cuprinde informaţii generale şi nu constituie o recomandare legală sau profesională. Vă rog luaţi în considerare că legea s-ar fi putut schimba de la momentul publicării acestui articol.
F v F - Am reprezentat un soț german într-un caz complex centrat pe despăgubiri pecuniare. Acesta a decis să apeleze la IMD Solicitors după ce și-a pierdut încrederea în avocații săi anteriori și a pierdut speranța că va putea obține despăgubiri substanțiale în urma procedurii judiciare. Activele din acest dosar se aflau în Marea Britanie (inclusiv o companie cu o valoare de aproximativ 15 milioane de lire sterline), Gibraltar, Spania, Dubai și Polonia. Valoarea totală a activelor a fost de aproximativ 25 de milioane de lire sterline. Accesul soțului la bunurile matrimoniale a fost tăiat, acesta pierzând controlul asupra companiei înființate inițial de familia sa. Dosarul a presupus apelul la mai mulți experți din diverse domenii (evaluări de întreprinderi, rapoarte privind impozitul pe câștigurile de capital, probleme legate de executarea hotărârilor judecătorești în jurisdicții străine) și soluționarea diferitelor cereri, inclusiv a cererilor de înghețare a activelor, de oprire a dispunerii de active, de conexare a cauzelor și a problemelor de conduită. Cazul s-a încheiat cu o împărțire egală a bunurilor, iar rezultatul a depășit așteptările clientului
L v L - Serviciile noastre au fost contractate într-o cauză complexă, cu un element de extraneitate, referitoare la minori de către o mamă căreia i s-a cerut, în temeiul ordinelor emise de instanțe din Marea Britanie, să-și aducă copilul înapoi în Marea Britanie. Mama a călătorit cu copilul în Polonia și, în urma respingerii cererii de prelungire a șederii sale acolo în august 2017, a decis să nu se întoarcă în Marea Britanie, deoarece copilul a mărturisit că a suferit abuzuri sexuale din partea bunicului și a tatălui. În septembrie 2018, instanța poloneză a respins cererea de înapoiere a minorului formulată de tată în baza Convenției de la Haga, în temeiul articolului 13 litera (b), decizie pe care tatăl a atacat-o printr-un recurs. În martie 2019, tatăl a solicitat Înaltei Curți din Marea Britanie să emită o hotărâre pentru înapoierea minorului, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatele (6)-(8) din Regulamentul Bruxelles IIA. Fără a lua în considerare cererea respinsă depusă de tată în temeiul Convenției de la Haga în Polonia, instanța din Marea Britanie a dispus înapoierea minorului. Articolul 11 nu permite instanței din țara din care se înapoiază minorul prea multă libertate de acțiune. Mama a apelat la IMD Solicitors pentru a depune o cerere de anulare a ordinelor instanței britanice de înapoiere a minorului. Datorită eforturilor noastre, cererea a fost aprobată. Din cunoștințele noastre, nu multe cereri de înapoiere a minorului au avut succes în Marea Britanie în temeiul articolului 11 și, în consecință, nu au fost depuse cereri de anulare a unor astfel de hotărâri (așa cum am făcut noi). În prezent, așteptăm decizia privind o altă cerere de transfer de competență către instanțele poloneze, unde locuiesc mama și copilul.
G v P - Reprezentăm o mamă de naționalitate spaniolă, ajutând-o cu depunerea unei cereri urgente pentru o Decizie privind custodia și vizitarea copilului și o Decizie specială, depuse pentru a solicita relocarea copilului în Spania, după înapoierea copilului în Marea Britanie, ca urmare a faptului că mama a pierdut procedura în baza Convenției de la Haga în Spania. Mama a solicitat emiterea unei decizii de relocare a copilului înapoi în Spania și a unei decizii provizorii privind custodia și vizitarea copilului pentru a asigura contactul cu copilul până la pronunțarea hotărârii definitive. Am argumentat cu succes că, indiferent de înapoierea copilului în Marea Britanie în temeiul Convenției de la Haga, mamei ar trebui să i se permită vizite nesupravegheate cu copilul peste noapte. Ne-am bucurat că am reușit să asigurăm contactul mamei cu copilul de Crăciun, iar mama a declarat că a fost cel mai frumos cadou de Crăciun pe care și l-ar fi putut dori. Cererea de relocare este încă pe rol.
S v V - În prezent, reprezentăm tatăl în cadrul unei proceduri privind custodia și vizitarea copilului inițiată de mamă în legătură cu modificarea unei hotărâri judecătorești emise în Marea Britanie și pronunțate în urma mai multor proceduri internaționale. Tatăl este un cetățean italian care a locuit în Franța în ultimii 20 de ani, iar mama este cetățean lituanian. Copilul are acum 11 ani, iar procedurile privind minorul au fost pe rol în diferite jurisdicții în cea mai mare parte a vieții acestuia. Procedura de divorț contestată, inclusiv procedura referitoare la custodia și vizitarea copilului, a avut loc la Monaco. Instanța și autoritățile franceze au fost, de asemenea, implicate și diverse proceduri au fost pe rol între părți începând cu 2013 în Franța și Monaco. Divorțul părților a fost pronunțat la Monaco. În decembrie 2020, mama a depus o cerere de relocare în Anglia cu copilul, relocarea având loc în iunie 2021. Ca urmare a relocării, mama a depus o cerere de emitere a unei decizii privind custodia și vizitarea copilului, pentru a înregistra hotărârea judecătorească din Monaco și pentru a o modifica în ceea ce privește contactul dintre tată și copil. Din cauza acuzațiilor reciproce lansate de părți și a elementului de extraneitate, în acest caz au fost implicate diverse autorități și instanțe. În prezent, procedurile din Anglia se află în stadii incipiente, dar instanța a desemnat un tutore. În acest moment, se așteaptă rezultatul investigațiilor autorităților locale, iar cererea de relocare înapoi în Monaco urmează să fie analizată de către tată.
P v P - Am reprezentat un soț pârât într-o procedură referitoare la despăgubiri pecuniare din Marea Britanie. Părțile aveau diverse active în Marea Britanie și în România, care constau în principal într-un portofoliu de proprietăți, dar soția a semnalat problemele de conduită din cauza unei companii deținute de soț și asupra căreia pierduse controlul și a acuzațiilor sale de delapidare a activelor. Valoarea activelor, cu excepția companiei, era de aproximativ 3 milioane de lire sterline.
K v K - Reprezentăm o soție poloneză în cadrul unei proceduri referitoare la despăgubiri pecuniare. Complexitatea cauzei provine în principal dintr-o dispută între părți cu privire la un teren din Polonia, a cărui valoare a fost inițial contestată, dar care a fost ulterior evaluată de un expert comun la aproximativ o jumătate de milion de lire sterline. Valoarea totală a activelor în acest caz este estimată la peste un milion de lire sterline. Terenul din Polonia face obiectul unui contract cu o terță parte și este închiriat ca fermă fotovoltaică. Divizarea terenului pentru a obține o împărțire egală a activelor este complexă din cauza contractului în vigoare și a planurilor de utilizare viitoare a terenului. Deși, în prezent, părțile așteaptă o audiere finală, reprezentanții legali ai ambelor părți depun eforturi pentru a soluționa litigiul apelând la o soluție alternativă.
R v O - Ne-am oferit serviciile pro bono și am colaborat cu o firmă de avocatură din Polonia pentru a ne asigura că o mamă din Costa Rica își recapătă dreptul de vizită pentru copilul ei. Singurul copil al mamei a fost răpit din Marea Britanie în 2014. Mama a avut câștig de cauză în cazul răpirii, iar tribunalele familiale din Marea Britanie au dispus înapoierea copilului. Hotărârile au fost recunoscute în Polonia, însă, din păcate, din cauza diverselor probleme legate de statutul de imigrant al mamei și a întârzierilor instanțelor din Polonia, hotărârile nu au fost executate. Mama se confrunta cu expulzarea din Marea Britanie și cu perspectiva de a nu-și mai vedea niciodată copilul. Am corespondat cu diverse instanțe din Polonia care se ocupă de dosare de răpiri internaționale și am decis că trebuie depusă o cerere de contact, în loc de inițierea unor noi proceduri pentru executarea hotărârilor judecătorești emise anterior, deoarece mama nu și-a văzut copilul de aproximativ 7 ani. În același timp, am rezolvat problema șederii mamei în Marea Britanie, depunând o cerere de prelungire a șederii sale în afara normelor de imigrare, cerere care a fost și aprobată. În prezent, primim în mod regulat fotografii săptămânale de la mamă cu fiica ei, deoarece acestea se bucură de contact față în față. Am ajutat la obținerea unui ordin emis de instanțele poloneze care dispunea ca mama să-și vadă copilul în mod regulat în persoană, deși, atunci când ne-a contactat, aceasta se confrunta cu perspectiva de a nu-și mai vedea niciodată copilul și de a fi deportată în Costa Rica.
ai o problemă juridică
pe care trebuie să o
rezolvi?
0330 159 6497
Luni - Vineri: 9am -5:30pm
Vorbește cu noi astăzi 
CONTACTATI-NE AZI